Drama neștiută a lui Feli! Cea mai dragă persoană din viața ei a murit

Publicat: 29 Nov. 2019, 13:03 General

Este talentată, iar cariera sa este în plină ascensiune. Cu toate acestea, viaţa artistei nu a fost întotdeauna roz. Feli nu s-a ascuns niciodată și a vorbit deschis despre momentele sale de cumpănă.

În noiembrie anul trecut, la evenimentul de lansare al albumului „Eu sunt Feli”, vedeta a dezvăluit o veche durere:

„Nu multă lume ştie că eu am avut un frăţior mic pe care Dumnezeu a ales să mi-l facă îngeraş la câteva luni”. Aceasta i s-a adresat apoi lui Smiley, spunându-i că atunci când se gândește la fratele ei și îi e greu, ca și cum i-ar auzi gândurile, apare din senin artistul, gata să o susțină: ”Apari tu de nicăieri și îmi rezolvi tu multe, îmi înțelegi dramele imaginare, mă înțelegi când sunt sensibilă, când sunt nebună și ma iubești fix asa cum sunt”, a declarat artista la acea vreme.

Feli şi-a pierdut şi tatăl

Relaţia dintre Feli şi tatăl ei nu a fost ca orice legătură dintre tată şi fiică, doar că în timp însă, cei doi s-au apropiat. Vestea morţii acestuia a lăsat un gol adânc în viaţa artistei care a suferit enorm din cauza dispariţiei acestuia.

„Scriu asta uşor amorţită trecând în câteva secunde de la o stare la alta. E dubios. Nu mă simt eu. Am nevoie de puţin timp să mă adun. Spun «puţin» pentru că eu cred despre mine că sunt o Feli puternică şi îmi impun să cred asta acum mai mult ca niciodată. Admir oamenii care sunt atât de puternici încât ar putea să treacă peste asemenea dureri repede, dar eu, din păcate, nu mă număr printre ei”, a mărturisit Feli după moartea tatălui său.

Nu era foarte apropiată de tatăl ei

„E foarte dubios că m-am încăpăţânat foarte tare. Noi la ultima ceartă… am explodat eu cumva. Într-o discuţie acum 6 ani mi-am apăsat singură pe nişte butoane care m-au adus înapoi în copilărie şi am început cu reproşuri . Omul mi-a iesit din suflet. Simţeam că nu mai face parte din mine şi mulţi ani am făcut terapie pentru asta şi am zis -Tata, tocmai tata e e singurul om din lume pentru care nu mai am niciun sentiment, nimic?!. Nu puteam să am. Într-o zi eram în drum spre concert, mă uitam pe geam şi ascultam muzică şi m-am gândit la tata şi simţeam că mă gâdila stomacul. Era telefonul în stânga şi zis. Îl sun(…) Am pus mâna pe telefon şi când taică-meu a spus  Alo, conversaţia a durat o jumătate de oră, ca şi cum vorbesc cu mama în fiecare zi (…) Înainte să închid telefonul i-am spus „Hai că nu mai pot să mai vorbesc’, nu mai ştiu ce am minţit şi i-am spus că îl iubesc. Am închis telefonul şi am intrat în starea… plângeam şi plângeam. Apoi am simţit ca şi cum o voce îmi spunea că de acum totul se va rezolta şi efectiv din momentul ăla totul e bine. Tata pentru mine a fost iubirea vieţii mele”, a spus Feli în cadrul emisiunii Dincolo de aparențe.

„Eu eram răsfăţata familiei”

Din nefericire moartea tatălui său a venit la câţiva ani, după ce cântăreaţa şi-a pierdut bunica. Feli a pierdut la o vârstă fragedă persoana pe care o iubea cel mai mult a marcat-o extrem de tare, iar artista încă îi duce lipsa şi îi simte prezenţa bunicii sale.

„Bunica mea a murit când aveam eu 14 ani şi mi-e dor de ea de mor. Mi-o amintesc foarte bine, cum dormeam cu ea. Eu eram răsfăţata familiei. Noi în fiecare sâmbătă ne adunam în bucătarie, unde mama făcea torturi şi cântam alături de fraţii mei. Eram o formaţie. Ea ne înregistra. Fraţii mei cântau cu chitara. Ce frumos era! Acum nu mai este ca în trecut. Părinţii mei au divorţat când aveam eu tot 14 ani. Iar fraţii mei au acum familii. Îmi doream să fiu ca Mădălina Manole. Am iubit-o mult”, a declarat Feli pentru un post de radio.

I-a murit fratele, bunica şi apoi tatăl… A trecut prin greutăţi care i-au marcat viaţa, însă a găsit puterea să treacă peste toate. Cum a reuşit Feli să o ia de fiecare dată de la capăt

Publicat: 29 Nov. 2019, 13:03 General
Tags:
Pe aceeași temă