Drama Marinei Voica pe care nu mulți o știu! Artista a rămas văduvă! Iubirea ei, distrusă de un cancer agresiv

Publicat: 22 mai 2020, 11:58 Autor: Andreea Voicu Vedete

Celebra cântăreață Marina Voica a rămas văduvă mult prea devreme. Iubirea vieții sale a fost răpită de un cancer agresiv când acesta avea doar 41 de ani.

Potrivit Click.ro, Marina Voica a rămas singură de tânără. De mai bine de 15 ani, celebra cântăreață se află la Breaza și mai are apariții spectaculoase la diferite evenimente mondene. Dar puțini cunosc drama prin care celebra artistă a trecut. Marina Voica are acum 83 de ani și rememorează cele mai frumoase amintiri din tinerețe, căci cu acestea a rămas, după ce soțul i-a murit.

Locuiește singură în Breaza și are prieteni apropiați, dar altul este sentimentul când persoana pe care o iubești, persoana dragă ție este alături de tine. Din păcate, cântăreața nu mai ”facilitează” de acest lucru, deoarece soțul ei, Viorel Teodorescu, a murit când avea 41 de ani.

Înainte să îl cunoască pe acesta, Marina Voica avea o relație cu un român, student la Moscova. Dar relația lor nu a durat mult, căci artista s-a îndrăgostit iremediabil de Viorel, medicul cardiolog. Timp de 17 ani, cei doi au fost împreună. Dar, în 1980, au fost nevoiți să plece din țară, în Germania, unde soțul ei a primit un diagnostic grav: cancer.

Marina Voica, abandonată în izolare la 83 de ani

Marina Voica locuiește la Breaza de aproximativ 15 ani, iar de mai bine de două luni, interpreta de 83 de ani se află singură în izolare. Artista a mărturisit faptul că un singur prienten bun a sunat-o să vadă cum se simte sau dacă are nevoie de ceva.

„Nimeni nu m-a sunat să mă întrebe ce fac şi cum sunt! Nici măcar de la primărie, de aici, că tot sunt cetăţean de onoare. Puteau să mă întrebe dacă mă descurc. Singurul care a sunat a fost solistul Gabriel Dorobanţu, vecinul meu de la Cornu. «Dacă aveţi nevoie de ceva vă aduc», mi-a spus el. Gabriel mă sună mereu când merge la Câmpina, la cumpărături. M-a mai căutat patroana restaurantului unde mâncam. Ştiţi că eu nu gătesc şi mâncam la restaurant, dar au închis. S-a oferit să vină să îmi aducă personal mâncare de la ei. Mai am un părinte (preot – n.r.) care mă sună şi mă protejează. Dar nu am vrut să-l expun. Acum comand mâncare la pachet. Au o pizza foarte bună aici. Unii nu ies deloc, fiecare are situaţia lui”, mărturiseşte artista pentru Click.

„Noi, aici, la Breaza, nu avem nici un caz de coronavirus. E adevărat că este greu din punct de vedere psihologic, trebuie să stau cuminte în casă. Ies între orele 11.00 și 13.00, încerc să mă încadrez. Mă sui în mașină și merg peste tot, la farmacie, la supermarket, am plătit facturile. Nu avem încotro”, a mai spus Marina Voica.

Publicat: 22 mai 2020, 11:58 Autor: Andreea Voicu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă
×