Drama lui Dumitru Dragomir: fiul sau a murit in somn, inecat in voma! “Nimeni nu a descoperit ce s-a întâmplat”

Fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir este mereu o persoană pusă pe glume și cu zâmbetul pe buze. Dar în spatele zâmbetului, Mitică Dragomir ascunde o mare drama. El și-a pierdut în urmă cu 30 de ani fiul, care a decedat într-un mod tragic.

„Băiatul meu a murit la 18 ani. Noaptea, în somn, a vomitat, a luat-o vomitătura pe trahee şi a murit în somn. Manuel îl chema. El era sportiv şi făcea vizite medicale. Nimeni nu a descoperit ce s-a întâmplat.

Acidul gastric dacă intră în plâmni e mai nenorocit decât acidul sulfuric. Am plecat din Braşov pentru că stăteam toată ziua la cimitir. Pentru mine, el nu a murit. Am un tablou mare în casă cu el. E mereu acolo. Mai vorbesc cu el, mai şi plâng. Am avut o tărie supranaturală”, a povestit fostul președinte al LPF.

De atunci, toată atenția și-a îndreptat-o către celălalt fiu al său, Bogdan, care l-a ajutat pe el și pe soția sa, Vica.  Bogdan a jucat fotbal o vreme şi a lucrat în presă până s-a hotărât să se ocupe strict de afacerile familiei. El este căsătorit şi are doi copii, Bogdan Călin şi Robert Alexandru.

Mitică Dragomir este foarte apropiat de nepoții săi pe care îi iubește ca pe ochii din cap. Fostul șef al LPF este căsătorit de aproape 50 de ani şi pare că deţine secretul unei căsnicii îndelungate.

„Să ai 100 de euro în buzunar de câte ori m-am certat eu cu nevastă-mea. Şi ea e un vulcan ca şi mine. Dar ne-am iubit şi de asta am rezistat. Să țineți minte: eu niciodată nu m-am culcat seara supărat cu nevastă-mea. Chiar dacă ne certam în timpul zilei seara, ne împăcam de fiecare dată”, a povestit Mitică Dragomir despre soția sa despre care mai spune: „E deşteaptă, frumoasă şi a dracului. Cel mai mult apreciez la ea munca.”

Când vine vorba de copilărie, Dragomir își amintește: “Primul lucru pe care mi-l aduc aminte din copilarie este că mi-era foame rău. Eram așa de sărac, încât atunci când vedeam pe cineva muscând dintr-o bucată de pâine mi se părea că e un om fericit.

Știu că la 11 ani mergeam desculț, pentru că până la 15 ani n-am pus pantofi în picioare, și că munceam de la primele raze de lumină și până se lăsa întunericul. Dar eram și atunci un supraviețuitor și rezistam și dacă eram rătăcit în pădure pentru că știam tot ce putea fi comestibil: frunze, rădăcini, muguri de brad, ciuperci, fructe de pădure. Tot ce se putea mânca fără să te bage în spital, serveam și eu.”