Dragoș Dolănescu, atac dur la adresa artistei Maria Ciobanu: „Tata râdea mereu de ea, a ținut-o așa ani de zile” + Ce spune despre fratele său vitreg

Publicat: 12 feb. 2024, 13:51 Autor: Hermina Hagianu Vedete

Dragoș Dolănescu a avut o reacţie acidă în cadrul unui interviu recent la adresa Mariei Ciobanu. Se pare că scandalul dintre fiii regretatului cântăreț de muzică populară nu s-a stins. Acuzaţiile sunt exprimate fără reţineri, iar de această dată, dezvăluirile nu au avut limite.

Dragoș Dolănescu a făcut recent o altă dezvăluire neaşteptată despre artista Maria Ciobanu. Politicianul stabilit în Costa Rica a mărturisit că tatăl său râdea de fiecare dată de cunoscuta cântăreață de muzică populară, când aceasta își anunța retragerea.

Dragoş Dolănescu, reacţie acidă la adresa Mariei Ciobanu

În continuare, politicianul a mărturisit că nu înţelege nici acum de ce cunoscuta artistă a ales să vorbească urât despre tatăl său după ce acesta s-a stins din viaţă.

„Maria Ciobanu a spus lucruri urâte când tata a murit, în momentul în care o țară întreagă care l-a iubit îl plângea. Toți din familie tăceau, nimeni nu i-a luat apărarea lui tata. Nu uit asta… Dacă avea ceva de spus despre el, de ce nu a vorbit când era în viață?

Tata râdea de Maria pentru că mereu spunea că se retrage. Se retrăgea și iar revenea. A ținut-o așa ani de zile. De vreo șapte ori s-a tot retras… Ea era mai în vârstă cu ceva ani decât tata. Dar femeile trăiesc mai mult.

Îi doresc însă să fie sănătoasă, să trăiască bine și să-i fie viața cât mai ușoară. Pentru că viața de artist e grea, așa a fost mereu”, a spus Dragoș Dolănescu, pentru Cancan.ro.

Ion Dolănescu nu „a scăpat” de acuzaţiile fratelui vitreg

Securea războiului dintre cei doi fraţi pare că nu va fi îngropată prea curând. Fiul cel mic al lui Ion Dolănescu nu-l iartă nici pe fratele său, Ionuț.

„Și acum râde lumea de Ionuț, la vreo zece ani de când s-a înscris în Partidul Verde și nu a știut care-i diferența dintre poluție și poluare. A făcut partidul de râs. Eu am refuzat propunerile de până acum, de a candida la alegerile din România. Nu am vrut să fiu ultimul pe listă. Dacă aș primi vreo propunere serioasă, nu aș zice însă nu. Aș candia pe lista pentru Europarlamentare, să reprezint România la Bruxelles. Ar fi o mare onoare pentru mine.

Eu am fost însă mereu discret. Tata mă chema la filmări sau la petreceri, dar nu mă tenta să apar în public. Preferam să rămân acasă, să citesc cărți. Lui Ionuț îi plăcea însă să iasă în față. Am fost nevoit să fac și eu asta abia după cele întâmplate cu tata”, a completat acesta.

 

Sursă foto: social media

Publicat: 12 feb. 2024, 13:51 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă