Două surori s-au stins din viață la câteva ore distanță, în timp ce se aflau în țări diferite. Cele două au murit din cauza unor hemoragii cerebrale, iar cazul întrece orice fel de imaginație.
Două surori au murit în aceeași zi. Una dintre surori, Jacqueline Williams, s-a îmbolnăvit prima, iar cea de-a doua soră, Amanda, a murit în timp ce se pregătea să meargă în vizită culmea, chiar la sora ei. Ambele au murit din cauza hemoragiei cerebrale, scrie The Mirror.
Mama femeilor este în stare de șoc și nu poate accepta faptul că și-a pierdut ambele fiice în aceeași zi. Ea a declarat în presa internațională că a simțit ca și cum a fost „lovită de un ciocan” când a primit teribilele vești.
„Când am ajuns aproape de zona unde locuia, am văzut poliția și o ambulanță pe stradă. Am bătut la ușa ei și nu ne-am fi imaginat că era pentru ea. După asta, am primit un apel în care ni se spunea că Amanda a fost dusă la spital, așa că ne-am dus și noi”, a declarat mama fetelor.
Amanda Williams a murit după ce s-a prăbușit pe asfalt. Ea a fost descoperită de o asistentă medicală, în Anglia, fiind transportată de urgență la spital. Din păcate, medicii nu au mai putut face nimic pentru ea. La câteva ore distanță a murit și sora ei, Jacqueline, care era stabilită în Germania. Acum familia face eforturi pentru a-i repatria trupul și a le înmormânta împreună.