Doru Todoruț a vorbit în cel mai sincer interviu despre viața sa amoroasă. Artistul a dezvăluit de ce este singur în acest moment, dar și care este cea mai mare teamă a sa.
Doru Todoruț a fost căsătorit în trecut, iar din această relație are și trei minunății de fetițe. După căsnicie, artistul a avut o relație cu Irina Baianț, cu care multă lume credea că va ajunge în fața altarului, însă din nefericire cei doi s-au despărțit.
După aceste eșecuri, artistul a declarat că îi prinde bine acest timp în care este singur.
„Am deprins o mie de reținere, dar nu în a-mi afișa sentimentele, ci în a mai avea o relație. Chiar nu simt nevoia, sunt foarte bine cu mine, cu fetele. Dacă nu aveam fetițe probabil că lucrurile erau ușor diferite. Am o viață completă acum. Nu spun că exclud, dar în momentul de față sunt atât de bine, încât nu aș schimba nimic”, a declarat Doru Todoruț, potrivit spynews.ro.
Întrebat dacă își dorește pe viitor să se mai căsătorească, artistul a explicat: „Mi-e atât de bine singur… Nu am răspuns la întrebarea asta. Aș vrea să mai stau puțin așa cum sunt și numai dacă voi găsi o persoană care să aprindă acea flacără”.
În cadrul aceluiași interviu, Doru Todoruț a recunoscut că i-a fost teamă de singurătate.
„Mi-a fost frică de singurătate. De curând am scăpat. Scapi de singurătate în momentul în care îți dai seama că tu fugi de tine, de problemele tale, de frustrările tale, de faptul că nu ești perfect. Trebuie să stai cu tine de vorbă și să te îndrepți. Ceea ce nu este simplu, nu este confortabil, mai bine stai la televizor cu un prieten sau ieși”, a spus el.
Totodată, artistul a mai explicat faptul că au existat momente în trecut când s-a simțit folosit.
”Am fost folosit odată. Nu am simțit de curând că am fost abandonat sau părăsit, dar mai demult, da. De curând am luat eu deciziile, pentru că așa am simțit că e mai bine. În trecut, da. Au fost niște regrete”, a încheiat Doru Todoruț.
Sursă foto: Arhivă Ciao