Doliu în lumea presei. Jurnalistul şi caricaturistul Octavian Andronic a murit

Publicat: 14 dec. 2020, 10:47 Autor: Elena Arhiva
Doliu în lumea presei. Jurnalistul şi caricaturistul Octavian Andronic a murit

Octavian Andronic a murit la vârsta de 74 de ani, după ce s-a infectat cu COVID-19. Jurnalistul era internat în spital de mai bine de o săptămână, unde medicii au încercat să facă tot ce au putut pentru a-l ține în viață.

Jurnalistul Octavian Andronic a murit la vârsta de 74 de ani, după ce a fost infectat cu COVID-19, potrivit Cancan.

Cine a fost Octavian Andronic

Andronic s-a născut pe 2 mai 1946, la Sânnicolau-Mare (judeţul Timiş). A urmat cursurile Universităţii din Bucureşti, iar în 1969 a debutat ca reporter la Informaţia Bucureştiului.

A fondat în decembrie 1989 ziarul Libertatea, al cărui redactor-şef a fost până în 1997.

Octavian Andronic a lucrat în cadrul mai multor trusturi media înainte să pună bazele, în 1999, agenţiei Amos News, care a scris sâmbătă, potrivit News.ro: „Cu deosebită durere în suflet, anunţăm trecerea în nefiinţă a celui care a fost Octavian Andronic, jurnalist şi caricaturist de o inegalabilă valoare. Dragă ANDO, soţia Mariana, fiica Ana, cei apropiaţi şi toţi colaboratorii ce au avut onoarea să lucreze alături de tine de-a lungul deceniilor îţi vor simţi de-acum înainte lipsa! Dumnezeu să te odihnească în pace!”.

În caricatură s-a afirmat în studenţie. A colaborat cu diferite publicaţii, semnând cu pseudonimul Ando. De-a lungul carierei, a mai lucrat la mai multe posturi de televiziune şi a publicat volume ca „Turneul candidaţilor la Primăria Capitalei-1996” (2000); „Turneul Candidaţilor la Preşedinţie -1996” (2000), „Schimbarea schimbărilor” (2001), „Dicţionarul politic: B de la Băsescu” (2009), „Dicţionar politic: I de la Iliescu” (2010) şi „Andografia 2010” (2011).

Sursa foto: news.ro

 

Publicat: 14 dec. 2020, 10:47 Autor: Elena Arhiva
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă