Lawrence Ferlinghetti, un important poet, librar şi editor american, reprezentant de marcă al Beat Generation, una dintre cele mai inovatoare mişcări literare şi culturale din secolul al XX-lea, a murit luni la vârsta de 101 ani în locuinţa lui din San Francisco, informează AFP.
„A continuat să scrie şi să publice noi volume până când a împlinit 100 de ani, iar opera lui îi asigură un loc de seamă în literatura americană”, au anunţat marţi într-un comunicat reprezentanţii legendarei edituri City Lights Booksellers and Publishers, pe care Lawrence Ferlinghetti a înfiinţat-o la San Francisco în anul 1953.
Născut la New York în 1919, Lawrence Ferlinghetti a jucat un rol central în apariţia şi succesul Beat Generation, o mişcare contra-culturală americană din anii 1950, după lansarea propriei librării şi editarea textelor unor autori precum Jack Kerouac, Gregory Corso, William S. Burroughs şi Allen Ginsberg.
Şi-a petrecut o parte a copilăriei în Franţa, locuind în casa uneia dintre mătuşile sale. S-a întors în Statele Unite şi a revenit apoi în Franţa, unde a obţinut o bursă şi un doctorat la Sorbona după cel de-Al Doilea Război Mondial, relateză Agerpres.
În 1941, s-a angajat în Marina americană, a participat la Debarcarea din Normandia din 1944 şi a vizitat ruinele oraşului Nagasaki, în 1945, după explozia bombei atomice.
A fost arestat în 1957 şi judecat pentru obscenitate în cadrul unui proces istoric – înainte de a fi în cele din urmă achitat -, după ce a editat una dintre cele mai importante cărţi ale Generaţiei Beat, „Howl”, un poem scris de Allen Ginsberg.
Lawrence Ferlinghetti a scris şi el un volum de poezie, „A Coney Island of the Mind”, publicat în 1958 şi vândut în peste 1 milion de exemplare.
Lawrence Ferlinghetti, care era în acelaşi timp un anarhist al moralei tradiţionale şi un socialist, prieten al budiştilor şi un talent în pictură, a fost totodată un mare călător. De-a lungul vieţii sale, a călătorit din Australia în Vietnam, din Paris în Nicaragua, din Siberia în Statele Unite.
A povestit în volumul său „Writing across the landscape” momentele în care i-a cunoscut pe Fidel Castro şi Pablo Neruda, când a vizitat Spania franchistă, când s-a întâlnit cu disidenţi sovietici, dar şi întâlnirile sale cu diverşi poeţi şi scriitori talentaţi, dar anonimi.
În comunicatul de marţi, librăria pe care a înfiinţat-o a ţinut să salute „cunoştinţele şi iubirea lui faţă de literatură, curajul său în apărarea dreptului la libera exprimare şi rolul lui vital de ambasador al culturii americane”.
Lawrence Ferlinghetti a murit din cauza unei pneumopatii interstiţiale, potrivit copiilor lui, citaţi de presa americană.
Sursa foto: Lawrence Ferlinghetti Facebook