Doliu în fotbalul românesc. Dan Petrescu , fostul arbitru internațional, a murit

20 07. 2020, 12:17

Este doliu în lumea fotbalului românesc, după ce Dan Petrescu s-a stins din viață. Bărbatul avea 76 de ani și era fost arbitru internațional.

Bărbatul, care era poreclit ”Fibră”, a murit din cauza unei tumori cerebrale. Dan Petrescu a fost șeful CCA în perioada 1994 – 2001 și a strâns 12 sezoane în Divizia A și peste 40 de meciuri internaționale, arată GSP.

Dan Petrescu , fostul arbitru internațional, a murit

„Acum două săptămâni, a venit la mine acasă la un grătar. Am băut și un pahar de vin, iar seară, când a plecat, m-a întrebat: «Dar pe mine cine m-a adus aici?». Prima oară am crezut că e vreo glumă, dar am decis să-l ducem să facă un RMN. Și când au venit rezultatele… Tumoare cerebrală!

Din păcate, era într-o stare neoperabilă. A fost internat la București, începuse și un tratament, dar, din păcate, nu se putea opera absolut deloc. Apoi, am decis să-l ducem la un spital de neurologie, de la Măgurele. Era internat acolo. În această dimineață, ne-au sunat doamnele de acolo și ne-au anunțat că a decedat. Dumnezeu să-l ierte! A fost un arbitru internațional și un conducător foarte bun”, a spus pentru GSP Florin Chivulete, nașul de cununie al băiatului lui.

S-a stins vocea de la „Viaţa satului”

Cunoscutul om de radio şi televiziune Gheorghe Verman a murit joi, la vârsta de 78 de ani. Jurnalistul a fost fondatorul rețelei Departamentului Studiourilor Teritoriale și Locale din Radio România și al postului Antena Satelor, potrivit rador.ro. El era considerat o legendă a Radio România, unde a realizat mai multe emisiuni. Este cunoscut, de asemenea, pentru emisiunea „Iarba verde de acasă”, urmărită nu doar în mediul rural, dar şi de cei din întreaga ţară. Mai mult, Gheorghe Verman era îndrăgit de români şi pentru emisiunea „Viaţa satului” pe care a condus-o la TVR timp de peste 20 de ani, în perioada 1969 – 1990.