Directorul ANM, anunț despre starea vremii în România: ”Urmează cea mai…”

Publicat: 31 mai 2020, 11:28 Autor: Andreea Voicu Arhiva

Elena Mateescu, directorul ANM, a făcut un anunț îngrijorător despre starea vremii în România. Ar urma vremuri ”tulburi” pentru perioada care va urma.

„Luând în considerare gradul mai redus de realizare al acestor tipuri de informaţii cu anticipaţie de una, până la trei sau şase luni de zile, de doi ani ANM a renunţat să mai aducă în atenţia publicului astfel de informaţii.

Și am ales informările la nivel săptămânal, pentru o lună anticipaţie, tocmai pentru a putea surprinde prin informaţiile noastre chiar şi tendinţa care ne aduce în atenţie posibilitatea ca, în primele două săptămâni cel puţin, să putem surprinde şi posibilitatea apariţiei unor fenomene extreme”, a spus Elena Mateescu, directorul Administrației Naționale de Meteorologie.

Ne așteaptă o vară toridă și o iarnă cumplită

De asemenea, directorul ANM a mai anunțat faptul că va urma o vară extrem de călduroasă, iar iarna va fi una cumplită, potrivit Cancan. Mai mult decât atât, va fi chiar cea mai călduroasă vară, potrivit declarațiilor directorului ANM. Cât despre perioada de iarnă, va fi una foarte grea și rece.

”Îmi aduc aminte că în septembrie-octombrie discutam şi eram întrebaţi despre iarna 2019-2020, pentru că existau voci care într-adevăr spuneau că ar putea fi cea mai grea iarnă din ultima sută de ani. Şi acest lucru se întâmplă frecvent în aceste perioade. Şi iată că la nivelul ţării noastre a fost a doua cea mai caldă iarnă şi rezervele noastre sunt din ce în ce mai mari în a dezbate aceste informaţii tocmai pentru a putea oferi informări cât mai aproape de ceea ce se poate întâmpla prin prognozele pe termen foarte scut, scurt şi mediu până la 7-10 zile şi la nivel de lună. Urmează cea mai călduroasă vară şi o iarnă cumplită”, a mai spus directorul ANM.

Publicat: 31 mai 2020, 11:28 Autor: Andreea Voicu Arhiva
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă