Diana Munteanu: „Cred că de Dumnezeu ar trebui să ne fie frică tuturor”

Publicat: 22 mai 2018, 19:31 Autor: Echipa Ciao.ro Vedete

„Duc o viață echilibrată, mănânc sănătos, dorm și gândesc pozitiv!”

Pe Diana Munteanu o știm de la TV de niște ani buni. VJ la MT, prezentator al emisiunii „Conferința de presă”, acestea sunt numai două dintre cele mai importante proiecte în care a fost implicată vedeta Antena 1. Acum este înconjurată de prieteni, la Antena 1, unde împreună cu Florin Ristei prezintă emisiunea „Prietenii de la 1”.

Interesați să descoasem puțin pe Diana Munteanu, fie că vorbim despre Diana mama, Diana femeia sau Diana vedeta, i-am propus să facem un interviu, in exclusivitate, pentru ciao.ro. A acceptat și ne-a și răspuns scurt și la obiect.

„Duc o viață echilibrată, mănânc sănătos, dorm și gândesc pozitiv!”

Diana, cine este Femeia Diana Munteanu?
Un om simplu, modest și copilăros. Sunt mamă și omul care își iubește viața și munca și trăiește fiecare clipă din plin.

Cu ce se hrănește ea ca să fie bine atât fizic, cât și psihic. Mă refer atât la hrana spirituală, cât și la hrana… alimentară?
În primul rând cu credință și în general cu micile bucurii, pentru că întotdeauna am găsit fericirea în lucrurile mici. Cu mult optimism, pentru că sunt cel mai fericit și optimist pe care îl cunosc. Iar fizic duc o viață echilibrată, mănânc sănătos, dorm și gândesc pozitiv.

De 9 ani mama. Care sunt cele mai importante lucruri pe care vrei să le știe David. Mă refer la învățămintele pe care le-a primit de la tine în cei 7 ani de acasă?
Sunt aceleași pe care le-am primit și eu de la părinții mei, de la familia mea. Sunt virtuți și principii de viață de la care eu nu m-am abătut și aș vrea ca și David să fie la fel, să nu uite niciodată ce este respectul, credința si iubirea.

Ce fel de mama ești: mergi pe principiul milităresc sau preferi să fii prietena fiului tău?
Cred că sunt undeva la mijloc. Cred că educația se face prin explicații permanente. Unul dintre lucrurile de bază la care țin foarte mult este să reușească să facă diferența între bine și rău.

„Nu-mi pun viața pe hold niciodată, pentru nimic!”

Dintre toate experientele pe care le-ai avut până acum, care sunt cele care te definesc cel mai bine ca om și ce ai învățat din fiecare?
Am învățat să îmi ascult întotdeauna instinctul și că, indiferent cât este de bine sau nu, nu trebuie să mint niciodată. Cred că întotdeauna e bine să te gândești că ceea ce ție nu îți place nu trebuie să faci nici altuia. Dar asta nu înseamnă că trebuie să privești oamenii prin ceea ce ești tu, pentru că suntem cu toții diferiți.

Hai sa facem o comparație între Diana Munteanu de acum 20 de ani și Diana Munteanu de astăzi. Ce ți-a impus viața să lași în urmă și parcă ai vrea să revină?
Sunt mai înțeleaptă acum și am învățat să trăiesc clipa fără să aștept niște lucruri anume. Să trăiesc momentul, să mã bucur de fix ce am, să nu-mi pun viața pe hold niciodată, pentru nimic.

Care sunt cele mai mari temeri pe care le ai și cum faci să le depășești?
Cred că de Dumnezeu ar trebui să ne fie frică tuturor. În rest, când am alte mici temeri mă gândesc pur și simplu că totul va fi bine.

„O alergare în parc îmi dă de fiecare dată o energie bună!”

Ce înseamnă pentru tine o zi reușită?
O zi în care am realizat ceva bun, în care fac lucruri de care să fiu mândră. Și încerc ca aceste zile să fie cât mai multe. Vreau ca la finalul zilei, atunci când pun capul pe pernă, să-l pun liniștită că am putut să fac tot ce puteam mai bine.

Cum arată o zi din viața Dianei Munteanu: mamă, iubită, femeia, omul de televiziune?
Pe alocuri agitată, pe alocuri cu mult umor. Eu sunt întotdeauna copilaroasă și fericită.

Când ești tu cu tine, Diana, ce-ți place să faci?
O alergare în parc îmi dă de fiecare dată o energie bună. Îmi place să citesc, să scriu, să mă plimb și să meditez la lucrurile din viața mea.

Ce faci ca să arăți atât de bine? Faci sport, tratamente de înfrumusețare?
Merg la pilates de două – trei ori pe săptămână, alerg în parc în fiecare zi. Pentru față merg la clinică o dată la două luni, pentru câte un tratament de vitaminizare și rejuvenare.

Publicat: 22 mai 2018, 19:31 Autor: Echipa Ciao.ro Vedete
Pe aceeași temă
×