Diana Bart, o femeie care a trecut printr-un divorț, dar acum e în culmea fericirii! Cum a reușit

Publicat: 26 mai 2017, 20:22 Autor: Echipa Ciao.ro Vedete
Diana Bart, o femeie care a trecut printr-un divorț, dar acum e în culmea fericirii! Cum a reușit
A nascut o fetita
A nascut o fetita

Diana Bart, prezentatoarea știrilor Focus Magazin de la Prima TV, a născut pe 23 mai o fetiță care a primit numele Maira. E un nume frumos! Tatăl Mairei este chiar soțul vedetei, Mihai Dumitrescu, cu care Diana s-a combinat la șapte luni de la divorțul ei de omul de afaceri Adrian Geoțoiu. Această primă căsnicie a ei a durat doi ani, încheindu-se în 2014, însă viața și-a văzut mai departe de-ale ei, și așa se face că Mihai a cerut-o de soție pe Diana la Roma, în 2015, iar între timp a cerut-o și de mamă pentru copilul lui. Diana și Mihai au devenit oficial soț și soție anul acesta, în luna martie.

Diana s-a prezentat pe sticlă cu numele de fată al mamei ei. Bart. Numele ei de familie din buletin nu era tocmai de natură să sune prea bine: Țapu. Diana Bart sună mai bine decât Diana Andreea Țapu, cum era până de curând numele ei în acte. Clujeancă la bază, Diana și-a dorit încă de mică să se facă prezentatoare TV. Și s-a făcut. Dorința ei a fost suficient de puternică încât să fie auzită de cine trebuie. Uneori e destul să avem niște dorințe bine închegate pentru ca drumul pe care mergem în și prin viață să nu le poată evita.

În 2012, după numai trei luni de relație, Diana a acceptat să se căsătorească cu omul de afaceri Adrian Geoțoiu. După cununia civilă au petrecut o lună de miere în Turcia. După cununia religioasă, care a avut loc un an mai târziu, au petrecut încă o lună de miere, de data asta în Grecia, dar aceste luni de miere nu le-au folosit la nimic. După încă un an, au divorțat. Divorțul n-a mai fost urmat de nici o altă lună de miere.

La scurt timp după divorț, Diana a postat pe Facebook următorul mesaj: „Nu mai petrece timp cu persoanele nepotrivite. Viaţa este prea scurtă, pentru a o petrece cu oameni care nu merită. Dacă cineva te vrea în viaţa lui, îţi va face loc în ea, nu trebuie să te baţi tu pentru un loc acolo. Niciodată, dar niciodată, nu încerca să te bagi cu forţa în sufletul cuiva care trece cu vederea valoarea pe care o ai“.

Cât despre Mihai, actualul ei soț, Diana spune că „este bărbatul acela la care am visat dintotdeauna“. Întrebată ce înseamnă asta mai exact, Diana detaliază: „În adolescenţă ne conturăm nişte tipare ale bărbatului ideal, după care începem s-alergăm. Şi dacă mai vedem şi un film romantic, cu atât mai sigure suntem de perfecţiunea pe care i-am atribuit-o inconştient respectivului domn din viaţă noastră. Însă, realitatea ne trezeşte din frumosul film şi ajungem să suferim sau să ne dăm seama, cu fiecare experienţă de genul, că nu este deloc bine să creem noi personajul perfect, ci mai bine să-l găsim. Trecută şi eu prin experienţe, mi-am dorit să ajung să învăţ din ele. Asta consider că este maturitatea. Atunci când creezi tiparul, ţi-l doreşti cu ardoare, devii şi tu un om din ce în ce mai bun şi aşa poţi aştepta chiar să apară. Exact asta s-a întâmplat cu Mihai. A apărut la momentul potrivit, atunci când am învăţat că trebuie să am pretenţii de la oamenii de lângă mine, să mă respect şi să respect, dar şi să preţuiesc momentele frumoase din viaţă“.

Mai mult, Diana spune că și vârsta la care s-au întâlnit ea și Mihai are o semnificație aparte: „Eu l-am întâlnit la 33 de ani. Și el tot 33 de ani avea atunci. Vârsta lui Iisus, iar acest lucru își pune amprenta cumva, ne-am cunoscut sub un semn norocos“.

Diana era gravidă în luna a șaptea când a spus DA la Primăria Sectorului 1. Până în luna a opta de sarcină a ajuns să se îngrașe 12 kilograme.  Ea și-ar fi dorit să nască natural, însă, după un travaliu de 13 ore, medicii au hotărât că e cazul să nască prin cezariană. Totul a ieșit bine, ceea ce e foarte bine.

 

 

Publicat: 26 mai 2017, 20:22 Autor: Echipa Ciao.ro Vedete
Pe aceeași temă
×