Dezvăluiri de familie! Ce spune Raluca Bădulescu despre părinții ei: ”Chiar dacă s-au supărat de unele alegeri pe care le-am făcut în viață…”

05 01. 2021, 14:29

Raluca Bădulescu a făcut dezvăluiri despre familia ei. Cea care face parte din juriul emisiunii ”Bravo, ai stil!” de la Kanal D a făcut destăinuiri nemaiștiute despre viața de familie și despre părinții ei.

Vedeta în vârstă de 46 de ani a vorbit despre părinții ei, despre adolescență și relația frumoasă pe care o are cu cei care au crescut-o. De asemenea, Raluca Bădulescu a vorbit și despre copilărie: ”Copilaria mea a fost „superbissimă”. Împreună cu sora mea, Ioana, cred că nu e zi să nu ne amintim clipe din viața noastră, care să nu fi fost absolut perfecte. Îmi amintesc de vacanțele cu părinții, la mare și la munte, apoi după Revoluție, în străinătate, cum ne împărțeam cărțile la școală, hainele, cum mă ascundeam în patul surorii mele, când trebuia să mergem la școală. Îmi amintesc de plimbările prin parc, de liceu, de toate bucuriile pe care ni le făceau părinții noștri. Părinții mei sunt minuni în viața mea”.

Părinții le-au ajutat pe cele două surori, Raluca și Ioana, să își găsească un drum frumos în viață, s-au preocupat de educația lor și le-au oferit momente frumoase, punând accent pe cultură, fie ea de orice natură.

”Toate laudele acestea pe care le aduc părinților mei sunt reale. Ei ne-au format din toate punctele de vedere, de la cultură muzicală până la cea cinematografică. În plus, părinții noști ne îmbrăcau vacanțele într-o formă educațională, nu ne plimbau pur și simplu în vacanțe ca să stăm la soare, ci s-au preocupat de educația noastră întotdeauna, învățam despre cultura țării respective unde mergeam. Tot ceea ce suntem noi astăzi le datorez părinților mei”, a spus Raluca pentru Viva.

Raluca Bădulescu: ”Chiar dacă s-au supărat de unele alegeri pe care le-am făcut în viață…”

Au existat și momente când Raluca și-a supărat părinții, însă aceștia au ghidat-o pe calea bună: ”Probabil au fost foarte multe nebunii pe care le-am făcut, ca majoritatea copiilor. Întotdeauna părinții noștri s-au străduit, dacă am mai greșit, să ne explice și să înțelegem unde am greșit, astfel încât să nu mai repetăm aceeași greșeală. Chiar dacă s-au supărat de unele alegeri pe care le-am făcut în viață – aici vorbesc mai mult despre mine, că sora mea a fost un model de urmat în viață – nu ne-au arătat lucrul asta, nu ne-au dojenit, ci ne-au indicat calea cea bună. Nu am cuvinte să le mulțumesc. Efectiv, viața mea a fost și este pavată de un drum de flori. Dacă am greșit cărarea, m-au luat de mâna cu blândețe și înțelepciune și m-au ghidat către acea cărare”.

Sursă foto: capturi video Youtube