Puțini cunosc lucruri și situații despre viața lui Nicu Ceaușescu, fiul lui Nicolae Ceaușescu și, mai mult decât atât, a trecut de două ori pe lângă moarte.
Fiul lui Nicolae Ceaușescu, Nicușor, supranumit și ”Prințișorul”, s-a stins din viață în anul 1996, în spital. El a trecut de două ori pe lângă moarte, dar a reușit să scape la ”milimetru” de viața veșnică. Fiul dictatorului a murit în Viena, fiind diagnosticat cu ciroză hepatică. Chiar dacă în documentele medicale s-a scris acest lucru, informația în spațiul public a ajuns într-un alt mod: că ar fi fost ucis! Gurile rele susțin că ultima iubită a lui Nicu Ceaușescu, Dana Radu, ar fi fost implicată în această ”crimă”.
“Nicu se comporta foarte dificil, după ce a pierdut totul: părinții au murit, a făcut închisoare, avea o viață neîmplinită, așa se simțea. A început să bea pe ascuns, ținea băutura și în baie, ca să nu-l vadă cineva.
S-a discutat la acea vreme că Dana, împreuna cu serviciile secrete, i-ar fi dat multă băutură, ca să-l omoare. O idioțenie! Ea l-a iubit enorm, astea sunt legende, chiar i-a fost alături”, a explicat Serghei Mizil, potrivit Antena 3.
“Au fost mulți care au încercat să-l salveze pe Nicu Ceaușescu din decandență, cum ar fi Lucescu, Gino Iorgulescu sau Copos, însă degeaba. Tot de ficat a murit!”, susține Mizil.
Nicu Ceaușescu a avut o viață frumoasă alături de doamne celebre în România, printre care se numără și Nadia Comăneci, Donca Mizil, Daniela Vlădescu, Jeanina Matei, ea fiind ultima dragoste a lui Nicu Ceaușescu.
Jeanina Matei a fost o cântăreață tare iubit în anii 1980, iar la vârsta de 65 de ani pe care o are în prezent, artista ar fi fost tot flebețea fiului fostului președinte.
Puțini sunt cei care știu că Donca Mizil a fost iubita lui Nicu Ceaușescu timp de 10 ani, iar în relația celor doi a intervenit ”brutal” Elena. Pe de altă parte, relația cu Nadia Comăneci nu a fost confirmată.
Singura soție a lui Nicușor Ceaușescu a fost Poliana Cristescu, având un mariaj scurt. Chiar și după divorț, Poliana a continuat să aibă o relație apropiată cu Elena Ceaușescu, chiar bând împreună cafeaua, dimineața, la ”Cabinetul 2”, timp de mai mulți ani.
„Au fost căsătoriți un an şi jumătate, între 1983 și 1985. Și după divorț, Poliana a continuat să aibă o relație apropiată cu Elena Ceaușescu, fiind primită în fiecare dimineață, timp de mai mulți ani, la „Cabinetul 2”, pentru servirea cafelei”, a spus Mădălin Voicu, potrivit Libertatea.
Persoana care l-a îngrijit pe patul de moarte a fost Dana Radu, fiica fostului secretar al PCR Constantin Radu. Cei doi au trăit o poveste de dragoste până când bărbatul a murit.