Intamplare stranie la Gradistea de Munte. O familie care locuieste chiar la poalele Sarmizegetusei Regia, a descoperit o cruce misterioasa cu simboluri ciudate. Sturdza Savu a marturisit ca a gasit-o dupa e a avut un vis cu un personaj divin, care i-a aratat locul unde sa dezgroape mormantul.
Turistii care viziteaza locul pot vedea unul dintre cele mai misterioase monumente din zona: o cruce din piatra, inscriptionata cu anul 1833, care a iscat numeroase controverse datorita povestii sale.
Pensionarul a spus ca monumentul se afla ingropat intre cei doi nuci din gradina gospodariei sale, iar un personaj divin, aparut in visele sale, i-a poruncit sa il dezgroape. Visele ciudate ale sateanului au inceput in urma cu aproape zece ani.
”Dormeam in casa, noaptea, cand am visat pe Cineva care mi-a spus: ”Te duci la doi nuci. Acolo, in tarana, este o cruce. Sa o scoti si sa o pui la rascruce de drum”. Nu am luat visul in seama la inceput”, a spus localnicul, conform Adevarul.
In serile urmatoare, personajul a aparut din nou si a continuat sa ii zica sa dezgroape crucea. Sateanul a cercetat locul de la umbra celor doi nuci si a observat iesind din pamant doar un colt al monumentului.
Dupa ce a sapat si a dat de crucea de piatra, impodobita cu simboluri religioase si inscriptionata cu mesajul ”Anno Domini 1833”. Barbatul a marturisit ca nu a putut sa lucreze de unul singur, neputand sa ridice singur crucea, insa vocea din vis nu i-a dat pace.
La cateva zile distanta, barbatul a profitat de ocazie si a cerut ajutorul unor muncitori care lucrau la drumul din fata casei. S-a rugat de unul dintre muncitorisa scoata crucea cu ajutorul unui utilaj si a turnat-o in beton, in apropierea raspantiei, iar preotii din zona au venit sa o sfinteasca.
De atunci, monumentul a devenit o atractie locala, datorita povestii sale inedite. Tot de atunci, barbatul spune ca nu a mai visat absolut nimic. Cu toate acestea, arheologii sunt rezervati in privinta evenimentelor relatate de localnic, desi in satele din Muntii Orastiei au circulat numeroase legende despre comorile aparute mai intai in visele oamenilor, iar apoi au fost descoperite.