Denisa Nechifor și Adi Cristea au format un cuplu aproape 9 ani de zile. Frumoasa blondină a dezvăluit faptul că, fostul fotbalist nu a plătit niciodată pensie alimentară pentru fiica lor, însă acesta nu a fost un impediment pentru ea, în creșterea micuței.
Denisa Nechifor și Adi Cristea au în continuare o relație foarte bună, deși nu mai formează un cuplu de câțiva ani.
Deși cei doi au mai avut probleme de-a lungul timpului, blonda și fostul fotbalist nu au fost implicați în scandaluri, ci și-au rezolvat problemele pe cale amiabilă.
Recent, Denisa Nechifor a dezvăluit faptul că în momentul în care a rămas însărcinată a decis că nu are nevoie de sprijinul financiar al lui Cristea, a evitat orice fel de scandal și a preferat să-și crească singură copilul.
„Relația mea cu Adi este una foarte bună, suntem prieteni. Noi considerăm că suntem o altfel de familie pentru că ne creștem copilul împreună, deși într-un fel separat și cam atât. Îl respect, țin la el, la familia lui. Așa am considerat eu pentru că în primă fază, să spunem că mi-a fost un soi de rușine.
Pentru că ar fi însemnat în momentul acela un scandal mediatic. Sigur ar fi fost foarte multă presiune pe noi și pe Rania și nu am vrut să îmi implic copilul în așa ceva. Apoi am discutat și nu știu, ar fi fost vorba despre o sumă infimă și nu am fi vrut să mergem la tribunal pentru așa ceva. Asta a fost decizia mea, bună, rea, așa am hotărât eu”, a declarat Denisa Nechifor pentru playtech.ro.
”Veniturile lui Adi au scăzut și nu s-a mai pus problema de lucrurile astea. M-am descurcat, suntem bine, nu ne trebuie milioane de euro, nici nu este cazul. Eu am renunțat la parte aceasta financiară, care oricum în cazul lui nu este nu știu ce mare avere. Am renunțat la lucrul acesta pentru liniștea Raniei. Pentru mine este mult mai important copilul”, a mai adăugat Denisa Nechifor.
Sursă foto: Arhivă Ciao