Delia, despre momentele urate din viata ei: „Nu mai puteam de jena!” Ce a patit cantareata

Publicat: 23 mai 2017, 11:14 Autor: Echipa Ciao.ro Vedete
Delia, despre momentele urate din viata ei: Nu mai puteam de jena! Ce a patit cantareata

Drumul fiecărui artist de succes se clădește greu, cu multă muncă, pasiune și dăruire, astfel încât atunci când urcă pe scenă publicul să nu aibă nimic de reproșat, așa cum este și cazul Deliei, care la ora actuală este considerată una dintre cele mai bune voci din România, dar și un artist complex.

Delia a cochetat de mică cu muzica, a urmat liceul de muzică, Dinu Lipati, din București, acolo unde a studiat pianul și a luat lecții de flaut. Când vine vorba de copilărie, Delia își aduce aminte amuzată de momente care atunci i se păreau un capăt de lume.

“Am căzut de pe treptele unui troleibuz, din cauza aglomerației. Eram cu ghiozdanul în spate și toată lumea mă întreba dacă mă doare ceva, dar eu nu mai puteam de jenă”, ne-a povestit cântăreața.

Cel mai rușinos moment din viața ei a fost tot în copilărie, când a fost prinsă împreună cu alți copii de la școală că pornea alarmele mașinilor în drum spre casă și apoi fugeau. „Abia apăruseră alarmele pentru mașini și nouă ne plăcea să le pornim în fiecare zi”.

În cariera ei muzicală, Delia a fost susținută de mama ei, Gina Matache, la rândul ei și ea cântăreață, dar de muzică populară. Delia și-a făcut debutul în muzică pe când avea 17 ani. Alături de colegul ei, Nicolae Marin, au înfințat trupa N&D care în 1999 făcea furori, iar piesa ’’Vino Înapoi” se bucură și astăzi de succes. În 2003, a ales să părăsească trupa N&D și asta pentru că își dorea o carieră solo.

Primul ei single a fost „Parfum de fericire”, care aducea în prin-plan o Delia mult mai matură, care evoluase atât fizic, cât și vocal. Din 2011, Delia ocupă și scaunul de jurat la emisiunea “X Factor” de la Antena 1, alături de Ștefan Bănică Jr, Carla’s Dreams și Horia Brenciu, iar de anul trecut este jurat și la emisiunea “I Umor”, alături de Mihai Bendeac și Cheloo.

Acest statut de jurat o împlinește pe Delia și trăiește cu intensitate fiecare moment, după cum chiar ea declara: „Cel mai mult îmi plac galele live. Acolo se adună tot talentul, munca și emoțiile din lume. Rezultatul este exploziv de fiecare dată, vieți se schimbă, prietenii se nasc, uneori povesti de dragoste. E ceva magic în acele ediții finale, e adrenalină si energie pură!”

Dacă lucrurile în plan profesional merg perfect, la fel se derulează și în plan personal și asta pentru că după mai multe relații eșuate, Delia și-a găsit liniștea în brațele lui Răzvan Munteanu care i-a devenit soț în 2012. Cum sunt deja căsătoriți de patru ani, cântăreața este întrebată mai mereu când va face un copil.

“Nu mă grăbesc. Nu simt nevoia. Nu vreau să fac asta pentru că e la modă. Atât eu cât și Răzvan ne dorim mult un copil și o să vină la un moment dat pentru că așa e firesc și normal, dar chestia asta trebuie făcută când simți că e nevoie. Încă mai vreau să copilăresc”, ne povestea ea în urmă cu ceva timp.

Cântăreața reușește să îmbine cu succes și cariera muzicală și cea profesională, iar în timpul liber iubește să călătorească și să descopere locuri și culturi noi.

Publicat: 23 mai 2017, 11:14 Autor: Echipa Ciao.ro Vedete
Pe aceeași temă
×