Decizie de ultimă oră! Emisiunea ”Acces Direct” nu va mai fi difuzată de Antena 1

Publicat: 23 nov. 2021, 09:01 Autor: Maria Apostol General

Șefii trustului Intact au luat o hotărâre neașteptată: Emisiunea „Acces Direct” nu va mai fi difuzată de Antena 1. Se pare că decizia a fost luată în urma numeroaselor amenzi încasate de la CNA.

Așa cum am făcut-o întotdeauna, și de această dată vă oferim cele mai tari informații exclusive! Emisiunea „Acces Direct” va fi eliminată din grila de programe a postului Antena 1. Show-ul prezentat de Mirela Vaida nu va fi însă scos definitiv de pe ecrane, ci doar mutat.

CANCAN.RO a aflat de „schema” pe care șefii din Antenă au pus-o pe hârtie! Din ianuarie 2022, telespectatorii vor putea urmări acest format pe Antena Stars. Se pare că decizia a fost luată în urma numeroaselor amenzi încasate de la CNA. Însă, totodată, s-ar dori și „creșterea” postului pe care a fost mutat și Dan Capatos, din punct de vedere al audienței. Mai multe detalii puteți citi AICI.

Mirela Vaida vrea să devină mamă pentru a doua oară

În cadrul unui interviu, Mirela Vaida a vorbit despre viața de familie. Prezentatoarea TV de la Antena 1 a mărturisit faptul că își dorește ca familia să se mărească. Mămică a trei copii, prezentatoarea TV susține că și-ar dori să aducă pe lume cel de-al patrulea copil.

„Râdeau şi colegii de mine, îmi spuneau să nu-mi iau vacanţe prea des, pentru că la mine se echivalează cu numărul de copii. Ne gândim des la al patrulea copil, am şi ales nume pentru fetiţa noastră, că fetiţă vrem să fie. Doar că anul acesta a fost un pic mai greu pentru noi, am stat în casă cu trei copii timp de 8-9 luni şi ne-am dat seama că nu e tocmai uşor. Avem doar o bonă, care e cu noi de 4-5 ani, şi patru copii mici înseamnă patru destine de care trebuie să te ocupi, înseamnă patru personalităţi, patru griji în plus, pe lângă bucurii, evident”, a spus Mirela Vaida într-un interviu pentru Ok Magazine.
Publicat: 23 nov. 2021, 09:01 Autor: Maria Apostol General
Pe aceeași temă