Decizia TAS e oficială în cazul gimnastelor din România! Cine a luat medalia de bronz la Jocurile Olimpice 2024
Decizia TAS e oficială în cazul gimnastelor din România! Cine a luat medalia de bronz la Jocurile Olimpice 2024.
Ana Maria Bărbosu va primi medalia de bronz, în timp ce contestația în cazul Sabrinei Voinea a fost respinsă în urmă memoriilor făcute la TAS. Sportivei americane Jordan Chiles îi este retrasă medalia, după ce TAS a stabilit că echipa ei a depus contestația după depășirea timpului regulamentar de un minut, în finala de la sol.
FIG a confirmat noul clasament, după decizia TAS
Federația Internațională de Gimnastică a confirmat noul clasament al probei la sol, după decizia anunțată de TAS. Ana Maria Bărbosu s-a clasat pe locul al treilea, Sabrina Maneca-Voinea a urcat pe locul patru, în timp ce Jordan Chiles a coborât de pe locul trei pe locul cinci.
Anunțul FIG:
”În urma publicării deciziei CAS OG 24/15 de către Divizia Ad Hoc a Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS), FIG confirmă că rezultatele finalei feminine de gimnastică artistică la sol de luni, 5 august 2024, sunt modificate în conformitate cu această decizie după cum urmează.
Punctajul inițial de 13,666 acordat lui Jordan Chiles (SUA) este restabilit.
Clasamentul finalei feminine de gimnastică artistică la sol a fost modificat în consecință, Ana Bărbosu (ROU) clasându-se pe locul al treilea, cu punctajul 13.700”, se arată într-un comunicat al FIG, scrie euronews.ro.
foto: social media/arhiva ciao.ro