De ce nu vrea să audă Laura Cosoi de bonă și cum a schimbat-o cea de-a treia sarcină

Publicat: 23 mai 2022, 12:29 Autor: Maria Apostol Vedete

Laura Cosoi și soțul ei, Costin Curticăpean, se pregătesc să devină părinți pentru a treia oară, și chiar dacă responsabilitățile lor vor crește, cei doi nici nu vor să audă de bonă… cel puțin momentan! 

La mijlocul lunii iunie, Laura Cosoi va aduce pe lume cea de-a treia ei fetiță, pe care și-a dorit-o foate mult! Spre deosebire de primele două sarcini, de data aceasta, spune vedeta, situația a fost diferită, iar corpul ei a suferit alte schimbări.

A fost nevoită să elimine sportul din rutina ei, mizând doar pe plimbări și exerciții extrem de ușoare. Inclusiv poftele i s-au schimbat și a recunoscut că nevoia de dulce a resimțit-o mai mult mai ca niciodată. Una peste alta, cea de-a treia sarcină a decurs bine, iar acum se fac planuri pentru noua ”formulă”. Un lucru este sigur: Laura Cosoi și soțul ei nu-și doresc o bonă care să-i ajute și preferă să se dedice 100% creșterii celor trei fetițe.

Da, e complicat să lași pe cineva în familia ta. În momentul ăsta, noi avem pe cineva care ne ajută în fiecare zi în casă, la curățenie, însă în continuare nu avem o bonă pentru copii, dar da, dacă e nevoie, mai vin bunicii și ne ajută. Totuși, noi ne ocupăm exclusiv de ele, în sensul că, bunicii fiind plecați, normal că nu putem să ieșim în oraș seara împreună.

Laura Cosoi: ”Eu nu sunt geloasă și nici isterică în căsnicia mea”

Doar dacă vin bunicii, pentru că altfel nu are cine să culce copiii. Nu știm pe viitor cum va fi, așteptăm să vedem după ce se naște cea mică ce se va întâmpla. Dacă suntem depășiți, cu siguranță vom apela la un ajutor, însă considerăm că faptul că noi le-am crescut și ne-am ocupat exclusiv de ele e un beneficiu foarte mare în evoluția lor și în relația pe care le-am creat-o”, a declarat actrița pentru viva.ro.

Laura Cosoi și Cosmin Curticăpean s-au căsătorit în 2015, iar de-atunci pare că mariajul lor merge ”ca uns”. Vedeta este de părere că și-a întâlnit jumătate perfectă, alături de care își va petrece tot restul vieții.

Cosmin este băiatul visurilor mele. El era în visul meu de când eram mică. Relația noastră funcționeaza foarte bine. Eu nu sunt geloasă și nici isterică în căsnicia mea. Nu-i controlez telefonul”, a mărturisit ea pentru CIAO.RO.

Specialiștii sunt de părere că două persoane nu pot conviețui pentru totdeauna, însa Laura este de părere că fiecare relație are povestea ei.

Relațiile sunt foarte diferite. E ușor să ne dăm cu părerea. Bunicii meu au 60 de ani de căsnicie, iar asta este clar o dovadă de dragoste. Povestea lor mă inspiră”, ne-a mai declarat actrița.

Publicat: 23 mai 2022, 12:29 Autor: Maria Apostol Vedete
Pe aceeași temă