De ce își ascunde Urania numele real și care a fost cea mai teribilă previziune pe care a făcut-o

Publicat: 05 apr. 2022, 11:45 Autor: Maria Apostol General

Numele de ”scenă” al celebrei astroloage nu a fost ales întâmplător. În limba greacă, Urania înseamnă ”ceresc”. Urania era muza cântecului, a muzicii și a dansului, a devenit muza astronomiei și a astrologiei. Și, spun cunoscătorii, este deseori legată de dragostea universală și Spiritul Sfânt.

Fără îndoială, unul dintre cei mai căutați și apreciați astrologi din România este Urania. În mod paradoxal, popularitatea ei a fost mereu uriașă, deși nu a apărut niciodată în public! Iar pe internet circulă foarte puține poze cu ea. Și-a dorit probabil ca toată atenția să se concentreze pe ceea ce are de oferit și nu a fost dornică de celebritate.

Puțini știu însă că numele adevărat al Uraniei este Simona Vărzaru. Într-o perioadă, ea a avut inclusiv o emisiune TV, în care nu apărea, dar făcea predicții pentru fiecare zodie în parte folosindu-se doar de voce.

Urania, ”victima” propriului succes

După ce a rămas fără emisiune, celebra astroloagă s-a arătat surprinsă de decizie, mai ales că minimalizase cheltuielile. A fost nevoită să-și găsească alte platforme pentru a-și publica previziunile, însă au fost și persoane care i-au folosit ilegal conținutul.

Nu sunt supărată. Sunt mândră că într-o perioadă de criză am reușit să țin emisiunea. Făceam cam tot la emisiune: era înregistrată de mine, ilustrațiile eu le alegeam, la fel și muzica. Eram realizator și propriul meu producător. Din partea televiziunii nu erau costuri de studio. Nici curent electric nu consumam de acolo.

Sunt 40 de site-uri care folosesc ilegal informații astrologice oferite de Urania. Sunt victima propriului meu succes. Eu nu am niciun site, nu am niciun cont de Facebook! Toate site-urile sau conturile cu Urania folosesc o manipulare care nu are niciun fel de legătură cu persoana Simonei Varzaru. Aceasta nu colaborează cu ei, nu realizează nicio rubrică pentru acele site-uri. Sunt site-uri care iau toată emisiunea, o transcriau integral și astfel fac trafic!”, a menționat ea pentru paginademedia.ro.

Publicat: 05 apr. 2022, 11:45 Autor: Maria Apostol General
Pe aceeași temă