Regina Elisabeta a II-a a strâns o mică avere de-a lungul timpului, însă despre care nu multe persoane au vorbit și chiar nici aceasta! Dar de ce este secretă averea Reginei?
Regina Elisabeta a II-a a verificat peste 1000 de legi, chiar și de către soțul ei, Prințul Charles, dar toate acestea printr-o procedură secretă înainte ca acestea să fie aprobate de parlamentari. Iar una dintre ele este menită să țină secretă averea strânsă într-o viață.
Conform The Guardian, legile supuse verificării au legături cu justiția, securitatea socială, pensiile, relații rasiale și politica alimentară până la reguli obscure privind taxele de parcare. Au fost verificări chiar și asupra unor legi care afectau proprietățile personale ale Reginei. În urma unei anchete, s-a aflat faptul că Regina Elisabeta a II-a a reuși să schimbe legea transparenței din anii 1970 pentru a ascunde averea. Pe de altă parte, averea familiei ar fi estimată la sute de milioane de lire sterline, familia fiind scutită și de impozitul pe moștenire în cazul investițiilor imobiliare și pe colecțiile de artă plastică și bijuterii.
Prinţesa Elisabeta s-a căsătorit cu prinţul Philip Mountbatten, fiul prinţului Andrew al Greciei, care a efectuat serviciul militar în Marina Britanică. Ceremonia a avut loc la 20 noiembrie 1947, la Westminster Abbey din Londra, conform www.royal.uk. Prinţul Philip a devenit, în urma căsătoriei, duce de Edinburgh. Cei doi au patru copii: prinţul Charles de Wales, moştenitorul tronului (14 noiembrie 1948), prinţesa Anne (1950), prinţul Andrew (1960) şi prinţul Edward (1964).
Regele George al VI-lea a murit la 6 februarie 1952, iar Elisabeta a fost proclamată suverană a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, sub numele de Elisabeta a II-a.
Sursă foto: arhivă Ciao