De ce apar ridurile? Motivul pentru care unii oameni au mai multe riduri și alții nu au aproape deloc

Publicat: 27 iun. 2020, 09:36 Autor: Ionita Nicoleta General
De ce apar ridurile? Motivul pentru care unii oameni au mai multe riduri și alții nu au aproape deloc

Ridurile apar odată cu înaintarea în vârstă, dar sunt și mulți alți factori care contribuie la formarea acestora. Există persoane extrem de norocoase care nu au foarte multe riduri și nu-și trădează deloc vârsta din buletin. Bineînțeles că sunt și oameni care încep să aibă riduri de expresie chiar din tinerețe.

Ce sunt ridurile și de ce apar

Este știut faptul că, odată cu înaintarea în vârstă, pielea își pierde din fermitate și astfel își fac apariția și ridurile. Acestea reprezintă, de fapt, un proces natural, iar tenul este primul afectat, din cauza faptului că pielea de pe față este mai subțire. Ridurile sunt acele cute care apar, cel mai frecvent, în jurul ochilor, al buzelor, pe gât sau chiar și pe mâini.

Bineînțeles că formarea ridurilor ține, în primul rând, de factorul genetic. Totuși, există multe alte motive pentru care unele persoane au mai multe riduri, iar altele nu au aproape deloc, chiar dacă vârsta este aceeași. După 20 de ani, pielea începe să piardă ușor, ușor din colagen. Acesta este responsabil de fermitatea și de elasticitatea pielii. Din acest motiv, în special tenul începe să fie mai uscat.

Ridurile nu apar la toată lumea la exact aceeași vârstă. Sunt cazuri în care oamenii nu au riduri până la 40 de ani, dar există și alții care încep să vadă primele linii fine chiar după ce au depășit 20 de ani. Dermatologii au împărțit ridurile în mai multe categorii. Cele de expresie apar din cauza mișcărilor pe care le execută mușchii feței. Râsul și încruntarea reprezintă principalele cauze ale apariției acestora.

Ridurile statice nu au nicio legătură cu mișcarea feței. Acestea se formează din cauza modificărilor pe care le suferă pielea, de-a lungul timpului. Se văd, chiar dacă fața unei persoane este relaxată. Cele atrofice apar în general pe frunte și devin din ce în ce mai adânci, odată cu trecerea anilor.

Persoanele care au tenul mai deschis la culoare sunt mult mai expuse la apariția ridurilor elastice. Acestea apar pe gât, pe obraji sau în jurul gurii și sunt cauzate tot de factorul genetic, dar și de expunerea îndelungată la soare. Un alt motiv pentru care se pot forma ridurile este și dormitul pe burtă. Fumatul, alcoolul, dar și lipsa unei alimentații sănătoase contribuie, de asemenea, la apariția acestora.

Cum poți amâna cât mai mult timp apariția ridurilor

Dacă în ceea ce privește factorul genetic, nu se poate face nimic, există tot felul de soluții pentru a ne apăra tenul de restul factorilor nocivi. De exemplu, poluarea, dar și fumul de țigară pot afecta iremediabil pielea. Fumatul scade fluxul sanguin, iar pielea își va pierde din elasticitate. Și consumul excesiv de alcool are aceleași efecte. Se știe că orice băutură care conține alcool duce automat la deshidratarea organismului.

La fel de periculoase sunt și radiațiile UV. De aceea, încercați să nu stați foarte mult timp la soare. Dacă totuși faceți acest lucru, folosiți o cremă cu protecție solară ridicată. De altfel, fața trebuie protejată de fiecare dată când ieșiți afară. Cumpărați-vă creme de față care au factor de protecție inclus. Radiațiile ultraviolete pot distruge colagenul și elastina, iar acest lucru va duce cu siguranță la apariția ridurilor.

Și alimentația joacă un rol important în apariția acestor cute. Aveți grijă să consumați cât mai multe vitamine și minerale, astfel încât pielea să se mențină elastică și sănătoasă. După vârsta de 35 de ani, începeți să folosiți creme antirid, care să se potrivească nevoilor ăe care le are tenul dumneavoastră. Cel mai bine ar fi să cereți sfatul unui dermatolog. De asemenea, nu uitați să folosiți și creme speciale pentru conturul ochilor acolo unde pielea este mult mai sensibilă.

Publicat: 27 iun. 2020, 09:36 Autor: Ionita Nicoleta General
Pe aceeași temă