David este singurul care poate declanșa vreun scandal în familia Măruță. Până la urmă, dacă stăm și analizăm bine discuția, nici măcar el, ci temele lui.
Invitat în platoul „Vorbește lumea”, Cătălin Măruță a dat din casa lui și a Andrei.
După ce a lămurit că artista nu este însărcinată și că dacă va fi să fie, va fi doar coia Domnului, vedeta PRO TV a mărturisit că singurele disensiuni dintre ei se nasc din cauza temelor pe care le are David.
Andra este foarte exigetă în ceea ce privește programul educațional al băiatului ei, în timp ce Cătălin ar vrea ca Juniorul să aibă mai mult timp liber.
”Nu ne-am certat. Chiar absolut deloc. Singurele discuții care au apărut, dacă au apărut, au fost legate de modul de a gestiona aceste teme online. Poate eu voiam ca David să aibă mai mult timp liber, Andra zicea nu, trebuie să-și termine întâi temele și apoi să facă ceva. Și apoi mi-am dat seama că știi ce, gestionează tu toată partea asta, pentru că nu o să mai înțeleagă nimic copiulul. Aici au fost mici discuții, dar în rest nu, absolut deloc”, a mărturisit prezentatorul de televiziune.
Andra și Cătălin Măruță au, poate, una dintre cele mai frumoase relații din showbizz-ul românesc. Aproape niciodată nu am auzit despre ei să-ți spele rufele în public, deși, drept să spunem, cu siguranță or mai fi fost motive de „artificii” între ei. Ne amintim chiar acum de un episod relatat de cancan.ro acum un an de zile, povestit chiar de Andra pe contul de Facebook.
„Rar ne certăm, dar și când ne apucă, nu mai reușim să plecăm de acasă! Așa a fost și aici, ne-am apucat să dezbatem după ce Catalin insista să mergem la bancomat să aibă și în portofel. Am reușit să îl conving că e mai ușor, mai simplu și mai sigur cu banii și pe card? Hai sa vedeți!”, a scris Andra, invitându-și fanii să urmărească clipul postat.