Data exactă la care intră pensiile majorate în ianuarie 2024. Anunțul a fost făcut de Ministerul Muncii

Publicat: 04 ian. 2024, 12:30 Autor: Alina Nistor News
Data exactă la care intră pensiile majorate în ianuarie 2024. Anunțul a fost făcut de Ministerul Muncii

Ministerul Muncii a anunțat miercuri, 3 ianuarie 2024, data exactă la care intră pensiile majorate. Iată când vor primi românii banii pe card.

Potrivit Ministerului Muncii, pensiile vor intra pe card, în luna ianuarie, după calendarul obișnuit, adică în zilele de 11-12 ianuarie. Mai mult decât atât, plata către beneficiari se va efectua începând cu data de 5 ianuarie 2024.

”Casa Națională de Pensii informează că în luna ianuarie 2024 plata pensiilor la Poștă se face conform convenției încheiate între cele două instituții. Fondurile necesare s-au transmis astăzi către Poșta Română. Astfel, sumele virate vor ajunge în conturile Poștei Române SA pe data de 4 ianuarie 2024. 

Iar distribuirea pensiilor pe teren (la domiciliul beneficiarilor) se va efectua începând cu data de 5 ianuarie 2024. Totodată, menționăm că plata pe card a pensiilor se va face în perioada 11-12 ianuarie. Facem precizarea că deschiderea de credite de la Ministerul Finanțelor pentru plata pensiilor în luna ianuarie 2024 s-a făcut din 29.12.2023 cu utilizarea creditelor începând cu data de 03.01.2024 și cu încadrarea in limitele lunii ianuarie 2024, aprobate de Guvern”, a anunțat Ministerul Muncii.

Unii pensionari vor primi 1.500 de lei în plus la pensie

Vești bune pentru unii dintre pensionari! Aceștia vor primi şi 1.500 de lei în plus la pensie, după majorările din 2024. Daniel Baciu, şeful Casei de Pensii (CNPP), a luat exemplul unui pensionar român cu o pensie deloc mică, cu un stagiu de cotizare mare şi multe puncte de contributivitate. În acest caz, a rezultat o creştere a pensiei de mai mult de 1.500 de lei.

„Luăm exemplul unui bărbat profesor pensionar, cu o pensie mare şi cu un stagiu de cotizare foarte mare, de 44 de ani și opt luni şi 22 de zile. Am ținut să iau un profesor drept exemplu, pentru că în general profesorii rămân mult în activitate după vârsta standard de pensionare. Are 91 de puncte de contributivitate și pornește de la o pensie de 6.563 lei, acum, în decembrie. Va beneficia de indexarea de la 1 ianuarie 2024, cu 13,8%, iar pensia crește la 7.471 lei. Apoi, de la 1 septembrie, va ajunge la 8.216 lei”, a explicat şeful Casei de Pensii, Daniel Baciu, la Antena 3 CNN.

Astfel, de la pensia din prezent de 6.563 lei, acest profesor va ajunge după cele două majorări din 2024, la o pensie de 8.216 lei, ceea ce înseamnă o creştere de circa 1.500 de lei, mai exact 1.653 de lei, potrivit Antena 3.

În plus, după noua formulă de calcul, la cele 91 de puncte pe contributivitate, îi mai revine un punctaj de 10,1 puncte de stabilitate, punctele bonus și ajunge la 101 puncte. După aceea se înmulțește cu viitoarea valoare a VPR-ului și ajungem la o creștere de 25% va avea pensia 8.216 lei.

SURSA FOTO: Arhivă CIAO

Publicat: 04 ian. 2024, 12:30 Autor: Alina Nistor News
Absolventă a Facultății de Filozofie și Știinte Politice, Master în Marketing politic și Comunicare. Redactor și reporter la Antena Stars,…...
Pe aceeași temă