Daniel Buzdugan: ”Sunt un buzdugan acoperit în catifea!”

Atunci când te așezi la vorbă cu Daniel Buzdugan, trebuie să te aștepți la multă poezie și multă călătorie. Are un farmec aparte în a le îmbina pe cele două, farmec care te face să-ți dorești să te urci în primul avion, prima mașină sau primul tren și să pleci. El face asta des și spontan, așadar vorbește în cunoștință de cauză. Sigur… există și alte motive pentru care merită să-l asculți pe matinalul de la Radio ZU, așa că un interviu este cât se poate de motivat.

Daniel, cine este Daniel Buzdugan?

Este un om mare cu suflet de copil, care nu-și merită numele de Buzdugan. Atunci când vorbești de buzdugan, te referi la o armă foarte dură, foarte puternică, înfricoșătoare. Probabil că sunt un buzdugan acoperit cu catifea.

 Citeam într-un interviu pe care l-ai dat că, într-unul dintre pelerinajele pe care le-ai făcut pe Muntele Athos, ai stat de vorbă cu un preot care atunci când a aflat care-ți este jobul ți-a spus că rolul tău pe lumea asta este să faci oamenii fericiți.

Da, așa-i. În primul rând, cred că mă ajută și pe mine. Am una dintre cele mai frumoase meserii din lume. Să poți să vorbești cu oamenii. Comunicarea este cel mai frumos dar pe care ni l-a dat Dumnezeu. Asa cum se spune că la început a fost cuvântul. Cuvântul care este informație, care poate fi bucurie, poate fi întristare, poate fi orice.

 Cum te încarci tu ca să poți să bucuri tot timpul? Mă gândesc că nu este simplu?

Unii ar zice că ține de zodie. Zodia Balanței caută echilibru. Deși muncim într-o zonă unde este aglomerație, agitație, încercăm să compensăm asta mergând în locuri unde este o altă energie, mai bună, mai calmă, alcalină, cum îi spun eu.

Pe copiii mei îi ajut să prindă dragoste de pământ

Uite, dacă tot am făcut această introducere, hai să pornim cu începutul și să vedem de unde a pornit Daniel Buzdugan. Cum a fost copilăria ta?

Am avut o copilărie foarte frumoasă și probabil și asta se reflectă în faptul că sunt un om echilibrat. Așa cum spuneam Freud că întâmplările din copilărie te marchează, lucruri neîmplinite din copilărie pot ieși la iveală la maturitate. Eu am avut noroc că părinții sunt din județul Neamț, dintr-o comună unde sunt și în ziua de astăzi păstrate tradițiile. Am mers cu capra, cu steaua, cu cerbul. Am participat la toate tradițiile într-un sat din județul Neamț unde veneau copii din toată țara pentru că pe vremuri, ca și acum, oamenii din zonă plecau la muncă în orașele mari, unde se căuta forță de muncă. Mergeau fie la Timișoara, Constanța, Brașov, București. Practic erau copii din toate zonele țării care veneau cu experiența și cu viziunea lor în funcție de zona din care trăiau. Era un sat cosmopolit. 

Ce-ai învățat în copilărie?

Am învățat să mă bucur de natură, de pământ, pentru că în copilărie mergeam cu animalele la câmp, mulgeam vaca, am dat și cu coasa, am mers și cu căruța, cu carul cu boi, am mers și la lemne, în pădure. Astfel te legi de energia pământului care este foarte importantă, iar asta încerc și acum să transmit copiilor mei, îi ajut să prindă dragostea de pământ și, mai nou și de plaje, mergând atât de des în Grecia.

Atunci s-a întâmplat și legătura cu Dumnezeu? Ești un om credincios.

Da. Sunt un păcătos, dar am primit educația asta de acasă. Mergeam în fiecare duminică la biserică, cu bunica, pentru că bunicul nu mai era. El a murit în al doilea Război Mondial. Uite, mi-am adus aminte acum, o chestiune pe care n-am mai spus-o niciodată. Am admirat-o pe bunica mea pentru că l-a așteptat pe bunicul să se întoarcă din război. Se spunea că a fost dus într-un lagăr și tot venea câte unul, câte unul și bunică-mea a așteptat să se întoarcă Gheorghe al ei de departe, dar el murise și cei care s-au întors nu au avut curajul să-i spună. Ea l-a așteptat toată viața. Mergeam în fiecare duminică la biserică și parca era mai mare satisfacția pentru că nu ne lăsa să mâncăm decât după ce ne împărtășeam și parcă te bucurai mai tare de masa făcută în familie după slujba de duminică și după ce luam Sfânta Împărtășanie. Parcă avea o valoare mai mare. Toate astea te fac să fii responsabil, să fii legat de ceea ce înseamnă românesc, de ceea ce înseamnă creștinesc, de ceea ce înseamnă familie.

Și pentru că tot am adus vorba despre românesc. Ești un călător în țara ta. Ești unul dintre oamenii care-și privesc țara și călătoresc în ea. Care sunt locurile de care te simți cel mai legat?

În primul rând, cred că toți avem obligația să promovăm locurile în care ne-am născut, chiar dacă sunt, poate, niște sate amărâte, dar cu siguranță există niște lucruri în locul acela frumos. Poate un monument, poate o pădure, poate o rezervație. În orice loc din țara asta găsești o chestie care să merite să fie promovată. Este mândria locului în care te-ai născut, iar România chiar este o țară foarte frumoasă în care au început să apară și locuri, pensiune, hoteluri, boutique hoteluri, conace în care să te poți simți bine. Pe de altă parte sunt și locuri în țara asta în care tradiția este în floare, dar există numai inox și marmură, chestiuni care n-au nicio legătură cu locul și cu spiritul. De exemplu, am avut anul acesta niște evenimente la mare și am mers în zona de nord a litoralului. Ai senzația că Berceni a fost mutat la malul mării. Sunt blocuri lângă blocuri, lângă blocuri, care mai colorat decât altul, fără nicio regulă, care să ia fața celuilalt.

Oare de ce încă asta?

Pentru că suntem oportuniști și oportunistul face orice. Vinde și pe mama, vinde și pe tata, face absolut orice. Dacă n-am fi așa de oportuniști cred că am fi mai departe și la un alt nivel de cultură, de civilizație, nu mai zic de trai. Din păcate, în România totul se cumpără pe bani și, din păcate, cei care hotărăsc soarta acestei țări nu se gândesc că dincolo, pe lumea ailaltă, vei cumpăra pe baza faptelor și lucrurilor bune pe care le-ai făcut aici.

Care sunt lucrurile care-l bucură pe Daniel Buzdugan?

Faptul că meseria asta pe care o fac și faptul că sunt un om cunoscut îmi deschide foarte multe porți sufletești. Pot să interacționez cu oameni de la toate nivelele, dar mi-am dat seama că cel mai și cel mai frumos este să vorbești cu oamenii simpli, oamenii care sunt puțin complicați, care nu te judecă, nu te analizează. Lucrurile astea ne apropie unii de alții. Eu zic că există mai multe Românii. România celor care câștigă mai mult. România celor care câștigă mai puțin. România celor care ascultă manele. România celor care ascultă muzică clasică. Dar, deși trăim în Românii diferite, există mai multe lucruri care ne pot apropia, decât separa. De exemplu, mie îmi place foarte mult Londra, pentru că este cel mai tolerant oraș din lume. Atâtea nații, atâtea obicee, atâtea credințe și oamenii se înțeleg acolo. Nu există un război și lucrul acesta ar trebui să-l învățăm și noi.

Acceptarea să fie soluția pentru o viață mai bună și mai puțin stresantă?

Da. Și bucuria de a vorbi cu un om. Una dintre cele mai frumoase întâmplări de care am avut parte de-a lungul călătoriilor mele a fost în vara asta în insula Creta, într-un sat undeva aproape de vârf de munte. În față se vedea marea și în sat erau străduțe foarte micuțe, cu taverne, simple și ieftine, în care nu erau foarte mulți turiști. Acolo este o tihnă, o liniște și vedeam tineri de toate vârstele, inclusiv de 60, 70 de ani care ieșeau seara la masă să joace table împreună, să fumeze împreună, să mănânce împreună. Era o bucurie generală să vezi asta. La noi, în momentul în care un om iese din câmpul muncii, cum se spune, când iese la pensie, sufletește este un om mort pentru că nu-l mai bagă nimeni în seamă.

Din multitudinea de popoare, de nații pe care le-ai cunoscut, există vreuna pe care o apreciezi în mod deosebit?

Am o admirație pentru americani. Când ești într-un aeroport, îi vezi de departe. Sunt oameni relaxați, sunt foarte prietenoși, comunică foarte bine, nu sunt inhibați, nu sunt frustrați. D-aia ei au ajuns să conducă lumea asta. Noi punem etichete. Pe american nu-l interesează de unde ești, cu ce te ocupi, câți bani ai. Nu, discută cu tine, își văd de treaba lor. Relaxarea asta duce la evoluție.

Ești un călător care-și programează călătoriile sau ești un călător relaxat care poate să stea oriunde?

Îmi place să plec spontan. Vara, iremediabil, e Grecia pentru că este foarte aproape, e plăcut. Te simți ca acasă. E frumos și în Italia și în Franța. Am fost la mare și acolo. Dar nu este spiritul acela, nu te simți ca acasă. În Grecia, însă, nu trebuie să te îmbraci elegant, să te aranjezi, te simți ca acasă, ca în curte. Mă simt mai acasă în Grecia decât în România. Aici, de exemplu, trebuie să te îmbraci elegant că te judecă lumea. La noi pe litoral trebuie să-ți iei adidași nu știu de care, tricou nu știu de care, să fii pregătit, nu poți să ieși oricum. Uite, de exemplu, eram în Greia la o terasă pe malul mării, într-un sat, unde toată lumea era îmbrăcată normal, mai de oraș, dar nu pe tocuri, nu cu rochii de seară, coafată. Și, la un moment dat a venit un grup de italieni și erau foarte aranjați. Toată terasa se uita la ei, ciudat, oamenii și-au dat seama, s-au ridicat și au plecat. Nu s-au simțit bine.  Uite, pe de altă parte, o experiență care mi-a plăcut foarte mult. Am participat la o nuntă în Maramureș, o nuntă cu foarte multă lume, o nuntă imensă. Toți erau îmbrăcați la fel, în port popular. Nu se simțea care este bogatul, care este săracul, care-i parvenitul.  Toată lumea se simțea bine, puteai să comunici simplu, fără să-ți dai importanță.

Care sunt locurile care te-au marcat din călătoriile pe care le-ai făcut până acum?

Îmi place foarte mult Maramureșul pentru oameni, pentru că sunt într-un anumit fel. Sunt oameni calzi, buni, primitori, le place viața și știu să se bucure, să o petreacă. Am fost câțiva ani la rând, în Maramureș, de Crăciun. Acolo se colindă, se duc din casă în casă și colindă, stau la masă, și masa începe de la primul fel până la al 14-lea, cu desert. Apoi, merg la vecinul de peste drum și iarăși o iau de la capăt. Îmi place iarăși foarte mult zona mănăstirilor din Moldova. Sunt foarte multe mănăstiri vechi, dar care nu sunt cunoscute. De exemplu, mănăstirea Rășca, mănăstirea Văratec, Agapia, Agapia mică. Lângă mănăstirea Neamț există schitul Vovidenia, unde a locuit foarte mult timp Mihail Sadoveanu. Veneau în vacanțe acolo câteva luni și Maria Tănase, Dinu Lipatti. Era un loc foarte liniștit și Sadoveanu i-a zis Poiana Liniștii. M-aș întoarce oricând cu drag în Sicilia. Îmi place Bruges din Belgia, îmi plac orașele de lângă Amsterdam, îmi place Utrecht. De multe ori mă urc în trenuri și cobor într-o localitate mică și mă bucur de farmecul local. Uite, de un an și ceva am descoperit plăcerea de a descoperi cramele mici din România. Au niște povești, afli niște lucruri minunate. Acolo este o altă stare pe care nu o găsești într-un club. Iată, turismul viticol este un lucru care se întâmplă și în România și trebuie să știm că România este a 10-a țară din lume ca număr de hectare ca viță de vie plantată. Ușor, ușor se ridică și la noi lucrul acesta și începem să producem vinuri care pot sta la masă cu cele mai alese tipuri din Burgundia, din Bordeaux sau din Toscana. Sunt câteva vinuri în top.

Cum vezi România de fiecare dată când te întorci din călătoriile tale?

România trebuie văzută dincolo de șoșea, pentru că sunt mulți români care nu se abat din drum. Parfumul României se găsește dincolo de DN1 sau de Autostrada Soarelui, în locuri de genul acesta. Unde este o cramă, un monument, poate un sat părăsit, sunt niște peisaje care-ți taie respirația.

Unde ne propui să mergem de Revelion?

Dacă ar fi după mine aș face într-o cabană cu doi, trei prieteni, cu un vin bun și cu povești, cu foc în sobă și cu puțină mișcare, a doua zi, prin pădure. Sibiul îmi place mult. Brașovul este foarte frumos. Mi-ar plăcea foarte mult să fac revelionul la mare. Mi se pare foarte romantic. Să-ți bată marea în geam, mi se pare fantastic, dar pentru asta trebuie să ai foarte mare încredere în tine, pentru că mulți intră în depresie când văd că totul este pustiu. Nu, mie mi se pare romantic, mai ales că poți să stai să meditezi, să stai să-ți asculți gândurile și să te încarci cu energia aia bună care vine de la valurile mării.