Daniel Buzdugan, radiografie sinceră: ”Oamenii din societatea modernă trăiesc niște sărbători de aparență!”
Pentru Daniel Buzdugan, Paștele reprezintă o sărbătoare creștină cu o însemnătate aparte. Prezentatorul a explicat modul în care percepe și trăiește aceste zile, dar nu s-a putut abține de la opinia sinceră, care îi vizează pe semenii.
În prag de Paște, Daniel Buzdugan îi sfătuiește pe semenii săi îi ierte pe cei care le-au greșit. Și să se roage până și pentru cei mai aprigi dușmani.
De profesie actor, acesta este și un fin observator. Iar meseria îl îndeamnă să ia atitudine și să devină vocal atunci când lucrurile nu se situează tocmai într-o zonă conformă.
Astfel, prezentatorul de la „Radio Zu” își manifestă viziunea referitoare la modul în care omul modern alege să își trăiască sărbătorile, uitând de pietate.
Buzdu consideră că indivizii societății actuale se concentrează pe aspecte superficiale, pierzând din vedere esența.
Cu ocazia acestei analize, Daniel Buzdugan a făcut și o incursiune prin epsioadele copilăriei. Când Paștele era sărbătorit la bunica de care își aduce aminte cu drag. Citiți mai multe detalii AICI.
Daniel Buzudugan, despre secretul unei relații de 27 de ani
Cum este, în zilele noastre, când primează divorțurile, să ai o căsnicie de peste 17 ani și o relație de 27 de ani? Daniel Buzdugan poate spune că este un om norocos. Pentru că soția lui este.. femeie perfectă!
”Eu am și fost plecat mult de acasă, plecam dimineața, veneam seara. În weekend aveam evenimente prin țară, mai răruț că e mai drăguț…Nu știu dacă e neapărat asta, adică faptul că eram ocupat. Ne-am bucurat unul de altul și faptul că am fost un om liber. Dacă vroiam să ies din casă să mă văd cu prietenii sau ea să iasă cu colegele, cu prietenele, nu a fost nicio chestie. Un spirit de libertate. Pentru mine libertatea este esențială.
Ca structură, nu știu dacă e chestie care ține de zodie. Când văd cunoștințe care ca să iasă la o bere trebuie să recurgă la tot felul de artificii, zic de ce e așa de complicat? Când poți să îi spui că ieși cu prietenii, te plimbi cu bicicletele…”.