Dani Oțil recunoaște de ce este zgârcit. Motivul este strâns legat de copilărie

Publicat: 03 mai 2024, 09:30 Autor: Loredana Dumitrașcu Vedete

Dani Oțil nu a avut parte de o copilărie ușoară. Recent, acesta a recunoscut că s-a confruntat cu numeroase piedici din cauza sărăciei, însă toate acestea încercări l-au ajutat să devină mai puternic și capabil să treacă peste greutăți.

Prezentatorul de la Antena 1 își aduce aminte cu greu de perioada copilăriei, și asta din cauza problemelor financiare cu care s-a confruntat. Acum, după ce a recunoscut că s-a simțit de multe ori inferior, Dani Oțil spune că societatea îl percepe ca fiind zgârcit, însă povestea sa este una mult mai complicată.

„Luam hainele fratelui meu, care e mai mare cu patru ani”, recunoaște Dani Oțil. Vedeta de la Neatza a povestit de unde a pornit această „zgârcenie” care i-a fost reproșată de multe ori în societate:

Dani Oțil recunoaște de ce este zgârcit

„Eu în general, luam hainele fratelui meu, care e mai mare cu patru ani. Ce îi rămânea lui mic, rămânea pe mine. Mă simțeam inferior, chiar și acum. Vara asta am fost într-un cerc, la o masă, unde s-au comandat niște lucruri care… Aveam bani să le plătesc, dar mă gândeam, de ce să nu dau banii ăia pentru un echipament sportiv pentru fiul meu sau să îi donez.

Mă doare sufletul, eu am fost sărac. Societatea ar spune că sunt doar zgârcit. Adesea m-am simțit inferior. Și nu doar financiar. În emisiune mai primesc oameni deștepți și mă întreb „Unde am greșit?”. Și sentimentul de inferioritate e bun, dar până la un punct, atunci când e ca un „steroid” ca să progresezi.”, a povestit Dani Oțil la un moment dat, potrivit Mediaflux.ro.

De ce se gândește de două ori înainte să scoată bani din buzunar?

Se pare că o întâmplare l-a marcat cu adevărat pe cunoscutul om de televiziune Acesta spune că nu a reușit să fie prezent la o reuniune a colegilor săi de la școală deoarece nu avea încălțăminte:

„Eu tot timpul am fost înconjurat de oameni mai bogați și aici mă refer strict la bani. Și acum o să-mi spuneți că banii nu contează. Contează… credeți-mă!

Eu când nu mă duc la reuniunea de terminare a clasei a X-a pentru că nu am adidași, toți sunt beliți de la fotbal, joacă, ba chiar mi se vede degetul. Îmi aduc aminte că am stat la gratiile școlii, cu niște role roz pentru că atât am primit de la un unghi care aducea haine de la ajutoare.

Și m-am dus special cu rolele roz, ca să stau la gratii, să-i văd pe colegii mei care dansau și mâncau sandvișurile alea cu brânză rasă. Și nu m-am dus la reuniune pentru că nu aveam cu ce să mă încalț, nu m-am dus pentru că mi-a fost rușine.”, a povestit vedeta TV.

Publicat: 03 mai 2024, 09:30 Autor: Loredana Dumitrașcu Vedete
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București. A lucrat încă din 2009 la ProSport ca intern. În…...
Pe aceeași temă
×