Dani Oţil, declaraţii controversate în cadrul unui interviu. Prezentatorul de la Antena 1 nu s-a mai putut abţine: „Sar la bătaie, să fie clar”

07 10. 2023, 09:00

Dani Oțil este cunoscut de o ţară întreagă datorită emisiunilor pe care le realizează la Antena 1 de mulţi ani. Viaţa prezentatorului s-a schimbat radical după ce a devenit tătic. Colegul lui Răzvan Simion s-a aşezat la casa lui, este un bărbat căsătorit cu acte în regulă şi îşi dedică o mare parte din timp familiei. Recent însă, declaraţiile pe care le-a făcut în cadrul unui interviu au luat prin surprindere o ţară întreagă. Vedeta de la Antena 1 a dezvăluit ce l-ar putea face să sară la bătaie fără să stea pe gânduri.

Cum i-a schimbat viaţa prezentatorului de la Antena 1 de când a devenit tătic

Întrebat, în emisiunea iThink cu Iusti Fudulu de la Antena 3 CNN, cât de mult s-a schimbat după venirea pe lume a fiului său, Dani Oțil a explicat că micuţul i-a amplificat sentimentele şi trăirile.

”Nu m-a schimbat foarte mult, pentru că lucrez de foarte mult timp cu copii și am invitați copii. El doar mi-a apăsat pedala. Adică dacă pedala sentimentelor funcționa până la un punct, este ca în filmele americane, când ăla din dreapta zice ”ne grăbim” și bagă piciorul peste schimbător și apasă mai tare. Ăsta este băiatul meu. Mi-a pus cărbuni pe foc. Dar nu m-a schimbat foarte mult”, a declarat Dani Oțil pentru Antena 3 CNN.

Dani Oţil şi fiul său

Dani Oţil: „Sar la bătaie, să fie clar”

Mai mult, matinalul de la Antena 1 a recunoscut că în prezent este mult mai sensibil. Dacă până acum reuşea să îşi controleze furia, Dani Oţil a recunoscut că există o situaţie în care ar sări la bătaie fără să stea pe gânduri.

”Dacă înainte aș fi sărit la bătaie în parc, când vedeam un om că bate un câine, dar nu îmi permiteam să o fac, dacă acum cineva îi dă o palmă copilului, e visceral. Dacă văd un copil bătut, eu sar la bătaie, să fie clar. Asta este, dacă o să mă vedeți bătut la știri, să știți de ce”, a mai spus Dani Oțil în emisiunea iThink cu Iusti Fudulu de la Antena 3 CNN.

 

Sursă foto: social media