Dana Istrate, prezentatoarea emisiunii „Între Prietenii”, şi Dragoş Samoil, jumătatea ei, au petrecut prima vacanță… în trei

Publicat: 06 aug. 2021, 19:43 Autor: Elena General

După doi ani de la ultima călătorie în străinătate, Dana Istrate, realizatoarea emisiunii „Între prieteni” de la Metropola TV şi Dragoş Samoil, profesor de tango, au avut parte de prima vacanță în… trei.

Dana şi Dragoş, alături de fiul lor, David Andrei, de 1 an şi trei luni, au ales sa petreacă un sejur relaxant în frumoasa insulă Rodos din Grecia.

„Ne place foarte mult să călătorim şi ne aminteam că în urmă cu doi ani am reuşit sa plecăm şi în Italia, Cipru, dar şi la noi pe litoral, Delta Dunării şi la munte, iar pandemia ne-a dat planurile peste cap şi ne-a ținut departe de noi experiențe. Însă anul acesta am zis ca trebuie să gustăm din nou din plăcerea de a călători şi am ales o insulă grecească, Rodos, iar provocarea pentru mine a fost să călătorim alături de David. A trebuit să fac o ditamai lista cu lucruri care să nu-i lipsească şi mi-am făcut griji pentru felul în care se va adapta zborului şi şederii acolo, însă mi s-a dovedit că m-am îngrijorat degeaba. David s-a adaptat imediat, s-a distrat, a dormit, s-a jucat şi a mâncat bine, aşa că pot spune că am trecut cu brio acest „test”, povesteşte Dana.

Apa cristalină a Mării Egee, frumusețea plajelor şi a orăşelelor din Rodos i-au impresionat pe Dana şi pe Dragoş, care au savurat la maximum clipele petrecute pe tărâmuri greceşti.

„Am vizitat Rodos Town-capitala insulei, ne-am plimbat pe străduțele întortocheate ale Lindos-ului, ne-am bucurat de înot şi statul la plajă şi să nu uităm de gastronomia grecească de care suntem îndrăgostiți”, mărturiseşte Dana Istrate.

Cei trei au avut noroc la întoarcerea în țară. Imediat după terminarea sejurului, Grecia a intrat în zona roşie-Covid, incendiile au afectat zone din insulă, iar o furtună a determinat rerutarea avioanelor care aterizau pe aeroportul din Otopeni pe aeroporturile din Iaşi şi din Constanța.

„Suntem norocoşi, ce să mai. Noi am programat la final de iulie acest sejur de teama unor eventuale restricții de circulație care ar fi survenit pe fondul pandemiei de covid19. Grecii sunt foarte riguroşi în menținerea normelor de protecție pe timpul pandemiei şi am apreciat atenția lor la detalii, iar ospitalitatea este la ea acasă.  Ne pare tare rău de nenorocirea care i-a lovit şi sper ca lucrurile să revină la normal cât mai rapid”, a mai declarat Dana Istrate.

Dana Istrate este în echipa Metropola TV încă de la început şi este realizatorul şi prezentatorul emisiunii „Între prieteni”, pe care o puteți urmări de luni pânâ vineri de la ora 14:00 la 16:00.

Publicat: 06 aug. 2021, 19:43 Autor: Elena General
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă