Dan Șucu despre modul în care el și colegii săi din Imperiul Leilor urmează să fie... coafați!
Ce spune Dan Șucu despre modul în care el și colegii săi din Imperiul Leilor urmează să fie… coafați?
Antreprenoarea Oana Zidaru s-a prezentat la Imperiul Leilor pentru a obține finanțare în cadrul business-ului ei, produs pentru coafarea părului fără căldură. Aceasta a cerut suma de €40.000 pentru 20% din afacerea sa.
Deși nu dispune de o podoabă capilară prea bogată, Dr. Wargha Enayati a părut cât se poate de interesat de produsul concurentei: „Oare se poate face și cu părul meu așa?”, a întrebat acesta. Bucuria investitorilor a fost cu atât mai mare cu cât Oana le-a adus un cadou fiecăruia dintre ei: „Am pregătit magic rope-uri pentru fiecare leu în parte”, le-a spus aceasta.
Dan Șucu s-a ținut de glume, odată ce a primit produsul din partea concurentei: „Sunt tare curios cum o să faceți la mine. Eu pe Dragoș aș vrea să îl faceți vâlvoi”. Tot el și-a justificat oferta mai generoasă prin faptul că are „mai mult păr decât Dragoș”. Totuși, implicarea investitorilor Dragoș Petrescu și Dan Șucu l-au făcut pe dr. Wargha Enayati să se retragă: „Eu nu mă mai lupt cu ceilalți lei, deși am mai mult păr și decât Dragoș, și decât Șucu”, a glumit acesta.
Concurenta s-a bucurat de oferte din partea a 4 din 5 investitori Imperiul Leilor și a ales să meargă pe acest drum alături de Cristina Bâtlan, cu care a simțit o conexiune încă de la început.
Foto: PR PRO TV