Dan Negru, operat de urgenta! Prezentatorul tv a fost nevoit sa fie operat dupa ce s-a accidentat. Acesta se afla pe santier, unde ajuta cativa muncitori. Acesta urma sa filmeze editia speciala a emisiunii “Guess My Age – Ghicește vârsta”.
Dan Negru, operat de urgenta dupa ce s-a accidentat pe santier. Acesta incerca sa ii ajute pe muncitori sa care o sticla. Din nefericire, aceasta a cazut pe mana lui, s-a spart si s-a taiat grav.
”A fost o tăietură urâtă, dar acum totul e Ok. Nu se mai vede nimic. Adică, acum nu mai am nimic dar atunci, la filmare, am avut mâna praf. Și niște dureri groaznice. În plus, n-am dormit deloc în noaptea de dinaintea filmării”, a declarat Dan Negru, conform unica.ro.

“Show-ul nou de la Antenă va fi altceva. Lazarov, pe care-l pomenesc adeseori, m-a învățat să fiu mereu altfel decât ceilalți. Când făceam “Ciao Darwin”, cu Mama Natură, asistentele tv încă nu se inventaseră.


“Am ajuns la al 18-lea Revelion. Dar longevitatea asta a început ca o întâmplare. În primii 10-11 ani, în noaptea de Revelion se făcea câte o ediție specială a celui mai de succes show al sezonului și, cum show-urile mele au fost vreme de mai bine de un deceniu cele mai urmărite de la Antenă, am avut mereu și o ediție specială de Revelion.

Nu spun în ce mod, doar că l-am convins. Cu greu, dar am reușit. Eu cred că Florin va rămâne cel mai de succes actor român din toate timpurile. Dar el e doar unul din momentele Revelionului, vor fi toate marile nume din showbizul românesc acolo”, spune Dan Negru.