Dan Negru face revoluție în televiziune cu show-urile de cultură generală, quiz game-urile, și le dă peste nas cu audiențele incredibile pe care le face la Kanal D, celor care nu credeau în astfel de formate!
După “Jocul cuvintelor”, începe un alt show revoluționar difuzat din toamnă la Kanal D, “Tu urmezi”. Prezentat, bineînțeles, tot de Dan Negru, care a rămas, incontenstabil, „Regele audiențelor”.
Reporter: Dan, dacă ar fi să faci un joc de cuvinte pentru ceea ce se anunță că va fi din toamnă, ca și scumpiri, criză economică, etc, cum ar suna?
Nu sunt atât de pesimist. Viața e o continuă criză de timp, hai să ne bucurăm de viață cât o mai avem. Colegii mei din TV au descoperit bucuria fricii prin breaking news-uri, totul e spaimă, totul e frică, de parcă am trăi 200 de ani.
Nu trăim mult, uităm asta. Când ți-e inoculată frica în fiecare zi, nu mai ești liber. Nu trăiesc cu frica multelor crize de breaking news și îmi îndemn prietenii să facă la fel. E prea scurtă viața ca să o trăiești în frica breaking news-urilor.
Despre tine se știe că ai arici la buzunare dar când vine vorba de a avea un trai bun, decent, cu care te-ai obișnuit, aceste scumpiri îți dau bătăi de cap? Cum le percepi?
Nu îmi doresc multe și atunci pot să fiu bogat. N-am pretenții mari de la viață. Uite o lecție pe care am învățat-o zilele astea: un boss din media TV a postat zilele trecute fotografii dintr-un safari african. Omul în schimb are dosare neînchise pe la DNA și își trăiește, bănuiesc, nopțile cu frică.
La ce bune nopțile de safari african dacă nopțile românești sunt fără somn? Când ai pretenții mari de la viață ești dispus și la riscuri mari. Mie-mi plac vorbele lui Democrit și mi-am bazat viața pe teoria lui: „Dorindu-și puțin, un om sărac devine bogat”.
De altfel, emisiunea ta de la Kanal D, Jocul cuvintelor, merge ca unsă! Te așteptai să ai un așa succes cu acest quiz show?
Fără nicio excepție, TOȚI colegii mei din TV m-au sfătuit să rămân în Antenă unde aveam un salariu uriaș, eram respectat pentru că eram unul din fondatorii acelei televiziuni, cu succese TV de audiență greu egalabile cu diferite formate TV în mulți ani, de la Academia Vedetelor la Ciao Darwin, de la Revelioane la Blonde sau Next Star.
„Ești nebun, stai aici, nu-ți lipsește nimic de la bani la respect.” Kanal mi-a oferit însă imboldul unei aventuri: quiz la TV, cultură generală pe o piață TV obișnuită cu producții îndoielnice. Nimeni nu credea că voi reuși. Mi-au spus toți: „Ești nebun de două ori, o dată că pleci și încă o dată că pleci să faci cultură generală la TV”.
Le mulțumesc foștilor mei colegi că au înțeles că trebuie să plec și mă bucur că transferul meu a fost un succes. Și, mai ales că s-a făcut fără poale-n cap. M-au îmboldit mulți să arunc cu pietre. Nu poți să arunci cu pietre în fântâna care ți-a dat apă.
Odată ce arunci cu pietre în unii, vei arunca și-n alții. N-am făcut asta niciodată. Dar succesul se datorează celor din Kanal care au știut să ne potențeze. Sunt antrenori buni, ceea ce cam lipsește altor televiziuni în ultimii ani.
Ai făcut și Kanal D-ul lider de audiență! Care este secretul tău de lider? Nu mai faci emisiuni de divertisment dar ești pe primul loc! Regele audiențelor în televiziune nu poate fi detronat! Te ții bine!
Înainte de a mă decide să fac o schimbare în viața mea profesională, (la 50 de ani) aproape nimeni nu mi-a dat aripi. Toți mi-au spus: la 50 de ani nu merită să mai faci nicio schimbare. Ești nebun! Azi-dimineață am primit un telefon din Cluj. M-au invitat să vorbesc la o conferință despre curajul de a o lua de la capăt și de reuși la 50 de ani.
L-am întâlnit la Chișinău pe Nicolae Dabija, marele scriitor și dacă ar fi trăit, după succesul emisiunii Jocul Cuvintelor i-aș fi trimis un sms cu vorbele lui pe care am vrut să le aplic în viață: „Ai curajul să zbori cu aripile tăiate ca sã dovedești lumii că zborul nu depinde de aripi…”.