Dan Capatos este fără doar şi poate unul dintre cei mai apreciaţi prezentatori TV din România. Deşi apare mereu cu zâmbetul pe buze în faţa fanilor, trecutul vedetei ascunde o adevărată dramă. Omul de televiziune a fost la un pas de moarte din cauza unui atac cerebral.
În cadrul unui interviu pentru Antena Stars, prezentatorul de la Xtra Night Show a povestit faptul că în urmă cu aproximativ doi ani a trecut prin momente îngrozitoare. Acesta a suferit un atac cerebral ischemic, iar pentru 15 minute a simţit cum i-a paralizat toată partea stângă a corpului.
‘Am avut un moment în care am făcut acel atac cerebral ischemic. Un sfert de oră am fost paralizat pe partea stângă. Se întâmpla după ce aterizasem, culmea, într-o minivacanță în Italia. Eram prin Ancona, într-o zonă unde… adică cine spune de spitale românești, nu le-a văzut pe alea de prin zonele astea mai puțin populate. Ne duceam la niște fini. Ea fiind foarte frumoasă de altfel. De acolo plecam cu mașina vreo două ore. Avusesem puseu de tensiune, l-am simțit din avion, începea să-mi clipocească așa imaginea’, a spus Dan Capatos la Antena Stars.
În momentul în care Dan Capatos a ajuns în aeroport a mers imediat la un post de Cruce Roșie acolo unde a primit un tratament specific în cazuri de acest gen.
Deşi a crezut că se simte mai bine, adevărata panică a resimţit-o în momentul în care a încercat să îşi mişte mâna stângă şi a observat că nu mai poate face acest lucru.
‘Când am aterizat în aeroportul extrem de mic aveam un post de ăsta de Cruce Roșie. Mi-a dat o pastilă să o bag sub limbă, pe care oricum o luasem și eu. Ăsta e tratamentul de urgență până vine personalul de specialitate să-ți acorde un tratament mai de Doamne Ajută. Îmi trecuse, era ok, și când am plecat cu mașina să facem drumul acela de două ore. Stăteam așa, mă uitam pe geam, destul de turtit după treaba aia din avion și zic „băi, unde mi-o fi telefonul?”, când mă uit, telefonul era în mână și mi-am dat seama că nu mai simțeam telefonul. Când am început să vorbesc mi-am dat seama că nu-mi mai simțeam toată partea stângă și atunci am intrat în panică. Atunci am intrat în panică’, a continuat el.
‘Am ajuns la un spital de urgență acolo, aveam un bon de ordine 400… Când am văzut așa, deja îmi revenisem și am zis „hai să mergem”. L-am sunat pe profesorul Băjenaru, un om extraordinar, mi-a spus ce să fac în prima fază, apoi am venit să fac toate investigațiile la el. Știa boala mea, a reieșit și din CT că am avut acest atac cerebral ischemic tranzitoriu, adică a fost de scurtă durată, dar cumva în limbaj neurologic ăsta era anticamera atacului cerebral definitiv și primele 24 de ore erau destul de delicate. Am schimbat tratamentul și deocamdată sunt ok. Ăla a fost un moment chiar rău, pentru că trebuia să parăm cumva în fața lui Andrei, să nu se prindă că e groasă treaba. Se întâmpla acum vreo doi ani și ceva’, a conchis el.
Sursă foto: Instagram