Dacia EF-Vision 2050, modelul ultra-tehnologizat cu un caracter accesibil. Cum se modernizeaza automobilele Dacia

Publicat: 01 nov. 2017, 12:22 Autor: D. C. News 1

Dacia EF-Vision 2050, modelul ultra-tehnologizat cu un design futurist. Este creatia Cristinei Enciu, o tanara designer in varsta de 22 de ani. In prezent, masinile electrice si autonome castiga tot mai mult teren. Era practic imposibil ca Dacia sa nu se conformeze acestui nou trend. Modelul Dacia EF-Vision 2050 ar putea aparea pe piata din Romania in 33 de ani.

Dacia EF-Vision 2050 a fost imaginat, desenat si construit de Cristina Enciu. Tanara are 22 de ani si este absolventa a Universitatii de Arte din Bucuresti, sectia Design de Produs. Dacia EF-Vision 2050 este lucrarea de licenta a tinerei. A fost conceputa si desenata cu ajutorul designerilor Renault din Centrul de Design de la Bucuresti.

Formele masinii par SF, dar fiecare idee are aceeasi logica fundamentala din spatele filosofiei Dacia: accesibilitatea. Cum ar fi cele trei scaune ale Dacia EF-Vision 2050. Unul central si doua in spate, pe laterale. Acestea din urma se pot extinde langa cel din fata.

Dacia EF-Vision 2050, modelul ultra-tehnologizat cu un caracter accesibil

Dacia EF-Vision 2050„Noțiunea care stă la baza brandului Dacia este accesibilitatea. Deși conceptul meu este într-adevăr unul futurist, ideea din spate nu se îndepărtează deloc de accesibilitate.

Dacia EF-Vision 2050De aici și ideea banchetelor din spate care în loc să se extindă prin mecanisme complicate, se extind prin simpla noțiune fizică de elasticitate și flexibilitatea a materialului, care este inițial pliat după un model parametric, permițându-i astfel extinderea”, explică Cristina, conform automarket.ro.

Dacia EF-Vision 2050 are materiale flexibile, cum dezvaluie si numele. EF este acronimul de la „Elasticity and Flexibility”.

„A fost tema de cercetare a proiectului meu, aplicată la interiorul acestuia în scopul reducerii unor costuri suplimentare și al prelungirii duratei de viață a autovehiculului prin eliminarea mecanismelor și păstrând astfel identitatea de brand a Dacia”, mai explica tanara.

Dacia EF-Vision 2050, modelul ultra-tehnologizat cu un caracter accesibil


Interiorul este partea preferata a Cristinei. Tanara este pasionata de studiul materialelor si suprafetelor din masini. „Prefer interiorul în fața exteriorului. Ador să conturez în detaliu tot ceea ce fac, sunt atentă la fiecare linie, fiecare grosime, îmi place foarte mult să gândesc fiecare detaliu în individualitatea sa, care la final să se încadreze perfect într-o compoziție mai mare, în care toate elementele au vizual legătură între ele. Cam despre asta este designul de interior pe lângă partea mecanică, ergonomie.

Dacia EF-Vision 2050Îmi place foarte mult să creez și exterior, ba chiar mi-a fost mai simplu la început să mă îndrept spre exterior, așa că nu îl voi uita niciodată, de aceea nu am lăsat exteriorul deoparte nici în proiectul de diplomă. Recunosc că îmi place foarte mult să fac randari de exterior, consider că ele în general au un impact aparte și cuceresc pe loc, practic acestea dau verdictul final în designul auto.

Când vedem mașina finalizată o vedem în ansamblul ei, dar ne fură tot felul de elemente, în schimb când vezi schițele și mai ales randarile, acolo sunt surprinse elementele cheie ale designului și atunci poți spune dacă îți place sau nu”, sustine creatoarea conceptului.

Afla mai multe aici!

Publicat: 01 nov. 2017, 12:22 Autor: D. C. News 1
Pe aceeași temă