Un cutremur a avut loc în această dimineață în România. Seismul s-a produs în zona seismică Vrancea, Buzău.
Potrivit Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul a avut loc la ora 04.12, având 2.8 grade pe scara Richter. Seismul s-a produs la o adâncime de 119 kilometri.
Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 81km E de Brașov, 83km NE de Ploiești, 109km V de Brăila, 110km V de Galați, 114km S de Bacău, 132km N de București, 160km NE de Pitești, 193km SV de Iași, 196km E de Sibiu, 196km N de Ruse, arată INFP.
Directorul onorific al INFP, Gheorghe Mărmureanu, a făcut un anunț care ar putea speria populația. Este vorba despre un cutremur destul de mare care va zgudui, cu siguranță, pământul românesc. Gheorghe Mărmureanu susține că România va fi lovită de un seism mai mare decât cel din 1977.
„(Cutremurul – n. r.) va fi adânc şi acesta va fi norocul României. Cu cât e mai adânc, cu atât energia se disipă pe o suprafaţă mai mare. Va fi o suprafaţă foarte mare, de la Moscova la Cairo. Pe toată Europa, aş spune”, a afirmat Gheorghe Mărmureanu, scrie Realitatea. Seismul va avea între 7.2 – 7.9 grade, ajungând chiar la 8 grade pe scara Richter.