Cumicitul fetelor. Ce este acest obicei unic de Florii, in Dolj VIDEO
Cumicitul fetelor. Ce este acest obicei unic de Florii, in Dolj. Duminica Floriilor sau sărbătoarea Intrării Domnului Iisus Hristos în Ierusalim reprezintă practic începutul pregătirilor pentru sărbătoarea Paștelui. În localitatea Urzicuța din județul Dolj în această zi începe un obicei aparte numit ”cumicitul fetelor”, care se termină în prima zi de Paști.
„Ritualul este făcut de fetiție neprihănite cu vârste între 5 și 14 ani, care merg în dimineaţa de Florii la o apă curgătoare pentru „a se cumici”. Pentru aceasta, cu o zi înainte, deci în sâmbăta Floriilor, fetele îşi pregătesc un colăcel împletit cu care a doua zi dimineaţa merg la apa curgătoare.
Cumicitul fetelor, de Florii VIDEO
Aici fetiţele rup câte o bucăţică din colăcel pe care o leagă cu o sfoară de culori diferite ca fiecare să-şi recunoască bucăţica de colac. Toate aceste bucăţele sunt aşezate pe o scândură care este orientată de-a latul apei curgătoare.
Se fixează un reper la o distanţă de 4-5 metri în josul apei, se scufundă scândurica în apă de către o femeie în vârstă , de obicei „iertată” de Dumnezeu, adică văduvă sau care n-a fost măritată vreodată, iar bucăţile de colac încep să plutească în josul apei.
Ce este cumicitul fetelor, traditie din Dolj
Fetiţa a cărei bucată de colac ajunge prima la punctul stabilit este aleasă „naşa”. Acum toată echipa de fete merge acasă la naşa aleasă unde se consumă şi restul din colăcei sub formă de „papară” , adică se rup colăceii în bucăţi, se pun într-o strachină sau castron din pământ, se amestecă cu apă şi zahăr”, explică Amelia Ietega, directorul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale.
Aceasta completează: „După ce au mâncat papara, fiecare fetiţă merge la ea acasă. De-acum şi până în Duminica Paştelui fetiţele nu mai au voie să vorbească între ele sau să se joace împreună, mai ales că săptămâna de la Florii la Paști se mai numeşte şi Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare”. Mesaje de Florii cu imagini. Cele mai frumoase urari pentru cei dragi!
În ziua de Paşti, după ce merg la biserică, toate fetiţele vin cu plocon la naşa aleasă la Florii. Ploconul constă de obicei în: pâine, carne, ouă roşii, limonadă, cozonac, prăjituri. Practic, în ziua de Paști ele se dezleagă de Patimile Domnului Iisus Hristos şi petrec împreună întreaga zi. Traditii de Florii si obiceiuri romanesti! Ce semnificatie ascunde ziua sfanta de Florii
Este şi acesta un respect adus jertfei lui Iisus Hristos pentru mântuirea omenirii, informeaza mediafax.ro.