Cum va fi vremea pe 1 și 8 martie. Ce surprize ne pregătește luna mărțișorului

Publicat: 18 feb. 2021, 15:29 Autor: Elena Arhiva
Cum va fi vremea pe 1 și 8 martie. Ce surprize ne pregătește luna mărțișorului

Potrivit meteorologilor, vremea se va încălzi treptat, în perioada imediat următoare, după care se va răci din nou. După data de 8 martie, temperaturile vor fi normale pentru această perioadă.

Săptămâna 22 februarie – 1 martie

Temperaturile medii ale aerului vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări. Dar cu o abatere termică pozitivă ușor mai accentuată în sud-vest. Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în toată țara. Mai ales în zonele montane din vestul teritoriului.

Săptămâna 1 – 8 martie

Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai coborâte decât cele normale pentru această săptămână, în cea mai mare parte a țării. Regimul pluviometric estimat pentru acest interval va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.

Săptămâna 8 – 15 martie

Valorile termice se vor situa în general în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în regiunile extracarpatice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă.

Citește și: Vremea în următoarele două săptămâni. Ce temperaturi vom avea în ultima perioadă a iernii

De ce am avut o iarnă ieșită din tipare

Avem de-a face cu o iarnă ieșită din tipar. Cel puțin nu așa cum eram noi obișnuiți cu mai multe decenii în urmă. Este ieșită din tipar pentru că, în mod normal, avem un alt tip de circulație atmosferică predominantă, explică meteorologii.

În iarna aceasta, au predominat cele pe direcția nord-sud și aceeași regiune s-a putut afla o perioadă pe partea unde transportul se făcea dinspre sud spre nord. Și atunci avea temperaturi mult peste ceea ce ar fi normal. Iar altele, vecine, aveau direcția predominantă dinspre nord spre sud, cu temperaturi mult mai scăzute decât în mod obișnuit.

Pe de altă parte, aceeași zonă putea să se afle în timp pe una sau alta din aceste transporturi – fie dinspre nord, și atunci avea temperaturi mai scăzute, fie dinspre sud.

Aceste transporturi care leagă mult prea mult frigiderul arctic cu cuptorul tropical nu prevalau în mod obișnuit acum mai multe decenii.

Exista acea circulație care ținea aerul rece deasupra Polului, iar pe zona continentală erau sistemele de vreme care veneau pe direcția dinspre vest spre est, scrie digi24.ro.

Aceasta este particularitate și ea poate fi legată de încălzirea globală, prin Arctica. Pentru că Arctica se încălzește de două ori și ceva mai mult și mai repede decât media globală. Atunci apare dezechilibrul cu zona tropicală. Se produc aceste pătrunderi de aer, aceste perturbații în curenții aceia care înconjoară Polul și care de obicei țin aerul rece deasupra Polului.

Sursa foto: pixabey.com

Publicat: 18 feb. 2021, 15:29 Autor: Elena Arhiva
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă
×