Ne aflăm în Săptămâna Patimilor, iar oamenii se pregătesc să sărbătorească ziua sfântă de Paște duminica aceasta.
Evident, pe lângă toate pregătirile pe care persoanele le fac pentru această perioadă, pe lângă cumpărături, curățenie și voie bună, mai multe persoane se întreabă dacă se poate sfinți și autoturismul în preajma sărbătorilor pascale.
Preotul Constantin Stoica explică faptul că există și o rugăciune care poate fi rostită pentru sfințirea mașinii, pentru a fi ferită de pericole.
„Există două situații în care se solicită o slujbă de binecuvântare a mașinii: când se cumpără mașina sau când se pleacă într-o călătorie mai lungă. Sunt foarte multe familii care pleacă cu mașina în vacanță în străinătate și atunci, pentru că este un drum lung, cer ajutor și binecuvântare de la Dumnezeu pentru ca excursia să aibă loc fără evenimente nedorite”, a declarat preotul Constantin Stoica pentru Ziare.com.
„Rugăciunea există în cartea aceasta, dar nu se referea la vehicul, pentru că atunci când a fost creată rugăciunea, în primele secole ale creștinismului, nu existau mașini. Acum oamenii își cumpără mașini, nu își cumpără bărci. Pe lângă această rugăciune, sunt și altele care au fost solicitate și au fost introduse din izvoare mai vechi ale Bisericii.
De exemplu, când începe o reuniune, o activitate, o conferință, se dorește un moment de rugăciune pentru a cere ajutorul lui Dumnezeu”, a subliniat Stoica.