Cum s-a cuplat celebrul miliardar Piero Ferrari cu românca Romina Gingașu: ”Am rezistat șase luni, după care ne-am…”

Publicat: 24 aug. 2022, 11:08 Autor: Maria Apostol General

CANCAN.RO a obținut, în exclusivitate, primele declarații ale lui Piero Ferrari despre povestea de dragoste pe care o trăiește alături de frumoasa româncă Romina, cu care, de altfel, este și căsătorit.

Piero Ferrari și frumoasa româncă s-au descoperit unul pe celălalt în 2016, la Milano. Cei doi se aflau pe un aeroport privat și așteptau un elicopter care să-i transporte pe legendarul circuit de Formula 1 de la Monza. La momentul respectiv, Romina era angajată la compania producătoare de avioane „Bombardier”, iar jobul ei era să vândă aparate de zbor celor mai bogați oameni ai lumii.

Patronul concernului Ferrari își aduce aminte cu plăcere de momentul întâlnirii cu Romina, care a încercat să-i vândă inclusiv lui un avion. Habar nu avea că românca avea să-i devină, ulterior, sufletul-pereche:

Romina a fost aleasa mea pentru că este un bun agent de vânzări. A încercat să-mi vândă un avion, era într-o divizie privată… Am rezistat șase luni, după care ne-am întâlnit și ne-am spus OK, putem fi împreună, putem merge undeva împreună”, a declarat Piero Ferrari. Citiți întregul interviu pe CANCAN.RO.

Cu ce se ocupă românca patronului de la Ferrari

Povestea de dragoste dintre Romina Gingasu și Piero Ferrari a început în urmă cu șase ani. Într-un moment în care românca nici măcar nu știa cine este Piero, fiul lui Enzo Ferrari.

Oameni din anturajul româncei au povestit: ”Romina a fost trimisă acolo din partea companiei Bombardier, care produce avioane private.

Marele campion de Formula 1 Nikki Lauda a făcut înconjorul lumii în acel an cu avion Bombardier. Iar Romina l-a cunoscut pe Lauda cu o zi înainte să-l întâlnească pe Ferrari!

Chiar s-a întreținut cu fostul mare campion F1. Și au discutat despre avionul pe care austriacul îl achiziționase de la firma la care ea lucra”.

Fiind un potențial cumpărător de avioane Bombardier, Romina Gingasu și-a încercat norocul și a intrat în dialog cu el, ba chiar au făcut schimb de cărți de vizită. Atunci a realizat, de fapt, Romina cu cine a dialogat.

Publicat: 24 aug. 2022, 11:08 Autor: Maria Apostol General
Pe aceeași temă