Cum poți să albești hainele fără să folosești clor. Metode și trucuri la care nu te-ar fi gândit

Publicat: 27 iun. 2024, 10:30 Autor: Iordache Denisa Life
Cum poți să albești hainele fără să folosești clor. Metode și trucuri la care nu te-ar fi gândit

Îmbrăcămintea albă necesită o îngrijire specială, deoarece în timp poate să își schimbe nuanța către tonuri gălbuie sau gri. Bineînțeles că poți utiliza clorul pentru a menține un aspect impecabil al hainelor albe, dar există și alternative mai puțin agresive care ajută la albire. Iată care sunt acestea!

În timp, hainele albe se pot păta sau pot căpăta o nuanță gălbuie, mai ales dacă sunt lăsate în șifonier pentru perioade îndelungate fără a fi purtate. Acest lucru se aplică atât prosoapelor, fețelor de masă și lenjeriilor de pat, cât și cămășilor și altor piese vestimentare de zi cu zi sau de ocazie.

Percarbonat de sodiu

Pentru a reda albul imaculat al hainelor, există câteva trucuri simple și accesibile. În loc să recurgi la înălbitor sau clor, poți utiliza un alt ingredient disponibil în comerț. Este vorba despre percarbonat de sodiu, o pulbere granulată albă, mai puțin cunoscută decât bicarbonatul de sodiu, dar eficientă în spălarea hainelor. Acesta este folosit de mult timp pentru că se descompune în substanțe ne-toxice, fiind o opțiune mai prietenoasă cu mediul înconjurător.

Cum se folosește percarbonatul de sodiu

Pentru a înălbii hainele, se amestecă o cană de percarbonat de sodiu în 5 litri de apă și se adaugă un detergent neutru. Hainele se lasă la înmuiat în această soluție timp de două ore, apoi se spală la programul obișnuit. În cazul petelor persistente, se poate prepara o pastă dintr-o lingură de percarbonat de sodiu, puțin săpun lichid transparent și apă. Această pastă se aplică direct peste pată, se lasă să acționeze timp de o oră, apoi hainele se spală la programul normal în mașina de spălat.

Cum să albești hainele prin fierbere

O metodă eficientă și folosită de mulți ani pentru a înălbii rufele este fierberea lor cu sodă. Această tehnică poate fi aplicată pe materiale care nu sunt pretențioase, cum ar fi prosoapele și lenjeriile de pat din bumbac. În cazul petelor persistente, cum ar fi cele vechi și impregnate în țesături, se poate utiliza o pastă preparată din bicarbonat de sodiu și oțet sau lămâie. Aplică această pastă direct peste pete și las-o să acționeze pentru o perioadă suficientă. Pentru pete precum cele de deodorant, poți folosi un burete sau o periuță pentru a freca ușor materialul și a dizolva depunerile din țesătură.

 

Sursă foto: social media

 

Publicat: 27 iun. 2024, 10:30 Autor: Iordache Denisa Life
Pe aceeași temă
×