Cum literatura a învins cenzura, în 1932

Vă invităm să pășiți în mașina timpului alături de noi și să coborâm împreună pe 12 decembrie 1932, în sala cinematografului ”Roxy”, de pe strada Lipscani, unde are loc ceva mai puțin neobișnuit: un proces literar.

 

Cei care n-au prins internetul în adolescență știu probabil că ”Amantul doamnei Chatterley” era chiar și în anii ’90 un motiv bun de a citi cu nesaț anumite pasaje și, eventual, de a lipi niște pagini (ca să nu uiți unde ai rămas). Ei bine, în acea zi din 1932, un juriu prezidat de filozoful Ion Petrovici și compus din Liviu Rebreanu, Camil Petrescu și Felix Aderca încearcă să decidă dacă romanul lui D.H. Lawrence este artă sau pornografie. Dezbaterea venea ca urmare a unei decizii a poliției de a confisca din librării toate traducerile în română ale cărții, la începutul lunii decembrie.

Totuși, intelectualii din juriu se pronunță în favoarea valorii literare incontestabile a volumului, așa că, cu puține zile rămase până la Crăciunul lui 1932, cel mai citit ziar din București, Universul, anunță cu litere mari o senzațională ”victorie a literaturii asupra poliției și asupra comitetelor de apărare a moralei publice”.

În orice caz, succesul romanului e răsunător după acest scandal, iar cartea se vinde rapid în 10.000 de exemplare, adică mult mai bine decât cel mai recent best seller românesc, ”Ion”. De altfel, Rebreanu însuși pare inspirat de stilul direct și necenzurat al lui Lawrence, pentru că la foarte scurt timp publică ”Răscoala”, ea însăși o carte plină de scene erotice foarte descriptive care i-au încântat pe părinții și bunicii noștri în adolescență. Nu se știe dacă a existat vreo legătură cu procesul din decembrie 1932, dar 1933 a fost probabil cel mai bun an pentru literatura românească interbelică. Pe lângă ”Răscoala”, tot în ’33 au mai apărut ”Patul lui Procust”, ”Maitreyi”, ”Cartea nunții”, ”Femei” sau ”Creanga de Aur”.