Cum își crește Amalia Enache fiica? Știrista de la ProTv a vorbit despre regulile stricte pe care le are: „Țin foarte mult la asta”

Publicat: 20 iul. 2024, 11:00 Autor: Denisa Iordache Vedete

Amalia Enache, o prezentatoare de succes la Știrile Pro TV, se remarcă nu doar în lumea televiziunii, ci și în rolul de mamă, unde a reușit să îmbine cariera agitată cu relația sa apropiată cu fiica sa, Alma. Ea a adunat o mulțime de informații despre cum să fie părinte, dar și-a bazat în mare parte abordarea pe instinctul matern. Prezentatoarea a dezvăluit principiile pe care le aplică în creșterea fiicei sale și cum a contribuit la dezvoltarea unei inteligențe sociale remarcabile la Alma, pregătind-o să facă față cu încredere diferitelor situații sociale.

Amalia Enache este pasionată de călătorii și a introdus-o pe Alma în această lume încă de la o vârstă fragedă, călătorind împreună atât în țară, cât și în străinătate. Ea consideră că această experiență a avut un impact pozitiv asupra fiicei sale și a contribuit semnificativ la dezvoltarea ei.

Amalia Enache: „E clar că și greșesc”

Amalia spune că s-a documentat în ceea ce privește creșterea celei mici, dar instinctul de mamă este mai puternic decât ceea ce scie că este corect să faci.

“Nu pot să zic că am niște metode. Sigur că m-am documentat și am citit foarte mult și suntem o generație care suntem mai atente la dezvoltarea lor emoțională, dar nu sunt în nicio extremă și în niciun caz nu mă bazez așa exclusiv pe sfaturi exterioare. Uneori las instinctul de mamă, uneori las și greșelile. E clar că și greșesc. N-ai cum să fii impecabil și cred că asta trebuie să conștientizăm la un moment dat și să nu ne mai învinovățim atât de mult, pentru că eu cred că suntem o generație de părinți care suntem un pic, un pic, prea atenți la fiecare mișcare și a noastră și a lor”, a declarat prezentatoarea pentru unica.

Amalia: „Alma are foarte multe limite”

Amalia Enache susține că face cât mai multe împreună cu fetița ei pentru ca aceasta să nu aibă timp liber în care să poate desfășura activități care nu îi sunt benefice, cum ar fi statul în fața ecranului.

“Foarte multe limite, da. Alma nu are timp. Eu am două telefoane și în situații de astea nu știu, o călătorie mai lungă, se uită la filme, deci pe platforme de streaming, la filme. Țin foarte mult la asta, să nu aibă acces la shorts, pentru că mi se pare că le scurtează foarte mult gândirea și răbdarea. Dacă vrea să vadă ceva, ne uităm împreună la un film, mergem la cinematograf, mergem foarte mult la Opera Comică pentru Copii și în rest nu are timp. Am grijă de fapt să nu aibă timp pe care să simtă nevoia să-l umple cu altceva.” ,a mai adăugat știrista pentru sursa citată.

 

Sursă foto: social media

Publicat: 20 iul. 2024, 11:00 Autor: Denisa Iordache Vedete
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București, specializarea Jurnalism și este redactor la publicația…...
Pe aceeași temă
×