Cum de Mihaela Rădulescu e mai tânără decât acum un sfert de secol! Ce face, de fapt, în vacante! Chirurgie fără de moarte…

Publicat: 05 sept. 2017, 23:00 Autor: Echipa Ciao.ro Vedete

Cum de Mihaela Rădulescu e mai tânără decât acum un sfert de secol! Einstein ne-a spus că timpul nu trece la fel pentru toată lumea, dar a murit înainte să cunoască și găurile negre, și pe Mihaela Rădulescu. Dacă tot e să vorbim de teoria relativității, Mihaela este relativ în etate, la cei 50 de ani proaspăt împliniți. Dacă e să ne uităm la ea, însă, pare că diva din Piatra Neamț a îmbătrânit în ultimii 30 de ani cât alții în 3, ca un Făt-Frumos pe invers.

Mai tânără după 25 de ani, o minune cu origini medicale tot mai des întâlnită

Cum de Mihaela Rădulescu e mai tânără
Așa arăta Mihaela când a intrat în show-biz

În 1989, Mihalea Rădulescu era încă Mihaela Țiganu. Schimbarea de regim a venit și cu o schimbare de nume pentru viitoarea vedetă, pentru că s-a căsătorit cu Bogdan Rădulescu cam când Ceaușescu își verifica presiunea în pneuri la elicopter și-i făcea o revizie. Deși mariajul nu a durat decât câteva luni, Mihaela păstrează și astăzi numele efemerului ei prim soț. A urmat o relație de 4 ani cu unul dintre marii seducători ai României post-decembriste, Dan Chișu, alături de care o putem vedea și în această poză atemporală.

Deși gusturile nu se discută, presupunem că multe femei și încă și mai mulți bărbați ar fi de acord că, dacă punem această poză de acum 25 de ani lângă una actuală a Mihaelei, în cea actuală vedem o femeie mai frumoasă. Cum e posibil? Cu știință, tehnologie, chirurgi impecabili și mulți, foarte mulți bani. Gurile rele și pline de invidie ar putea băga mâna în foc că Răduleasca a cheltuit, de-a lungul timpului, cel puțin 100.000 de euro pentru intervenții estetice. Ca să vă dăm o informație care s-ar putea să vă zguduie plombele, cică doar schimbarea totală a danturii ar fi costat circa 10.000 de euro. Pentru că doar calul de dar nu se caută la dinți; vedetele, însă, da.

Cum de Mihaela Rădulescu e mai tânără decât acum un sfert de secol!

Cum de Mihaela Rădulescu e mai tânără
Mihaela Radulescu face parte din juriul emisiunii “Românii au talent”, de la Pro TV

Dacă multe dintre femei sunt prea pudice atunci când băieții le cer să le arate operația, Mihaela Rădulescu nu are probleme în acest domeniu. În sensul că umblă vorba că își mai face câte o operație estetică (invazivă sau noninvazivă) în fiecare pauză de filmare de la ”Românii au talent”. Și, ca nimeni să nu își dea seama că Mihaela își mai face câte o îmbunătățire, vedeta își face înainte de intervenție o multitudine de poze pe care le postează api pe Instagram sau Facebook ca și cum ar fi în timp real. Deci, cum ar veni, ea atunci când e în vacanță nu e în vacanță.

Când vine vorba despre operațiile Mihaelei Rădulescu vorbim despre aproape toată gama de upgrade-uri cunoscute de clinicile de specialitate: liposucții, rinoplastii, botox pentru riduri, liftinguri faciale, injecții cu acid hialuronic în buze și, desigur, implanturi mamare. Dar, din moment ce sânii mici au redevenit la modă, putem să o considerăm pe Mihaela Rădulescu un fel de ambasadoare vintage a unei mode tot mai asuprite.

Cum de Mihaela Rădulescu e mai tânără
Mihaela Rădulescu are o relație cu austriacul Felix Baumgartner

De aceea suntem destul de circumspecți când Răduleasca le dă sfaturi femeilor să se simtă bine în pielea lor și să aibă încredere în ele, pentru că par niște discursuri ușor ipocrite. Ca să facem o paranteză legată de ce înseamnă un discurs real despre cum să refuzi să fii apreciat doar pentru cum arăți, vă sugerăm să căutați pe YouTube discursul lui Pink de la premiile MTV, petrecut recent. Pe scurt, aceasta a povestit că fiica ei i-a spus că e cea mai urâtă fetiță din câte știe și că arată ”ca un băiat cu părul lung”. Pink, vedetă cunoscută că nu a făcut niciodată nici măcar efortul de a slăbi, cu atât mai puțin operații estetice, i-a răspuns: ”mă vezi pe mine că-mi las păr lung? Că-mi schimb corpul? Că schimb orice la mine, atunci când mă arăt în fața lumii?”. Când fetița a spus că nu, Pink a pus punctul pe i: ”Și totuși vezi cum umplu stadioane în toată lumea, nu?”.

Să ne înțelegem, nu că ar fi rău să arăți bine și să te lauzi cu asta. Din contră. Mai mult ca să dăm PR-ului ce-i al PR-ului, nu doar operațiile sunt cele care o fac pe Mihaela Rădulescu să arate la 50 de ani mai bine decât la 23. Moldoveanca merge la sală mai des decât la serviciu, are pătrățele pe abdomen care ar face invidios orice sportiv și lucrează intens, după propriile-i spuse, ”fesierii, mâinile și picioarele”.

Cum de Mihaela Rădulescu e mai tânără – Cherchez les hommes

Cum de Mihaela Rădulescu e mai tânără
Asa arata Mihaela Radulescu in 2014

Dacă credeți cumva că doar pentru telespectatorii PRO TV este Mihaela atât de grijulie cu imaginea ei, uitați-vă înspre stratosferă și descoperiți-l pe bărbatul mega-cool cu care Mihaela are o relație de trei ani. Felix Baumgartner este un bad boy celebru pentru că a doborât recordul de înălțime la o săritură cu parașuta, aruncându-se dintr-un balon cu heliu poziționat (țineți-vă bine de ceva tare sau chiar de pământ!) la 39.000 de metri înălțime. În căderea lui din spațiu cosmic înspre gelosul și posesivul pământ, care face mereu tot posibilul să ne tragă înapoi înspre el, iubitul Mihaelei a atins o viteză de 1357 km/h, adică a depășit cu niște sute de kilometri viteza sunetului.

Cum de Mihaela Rădulescu e mai tânără
Asa arata Mihaela Radulescu in 2017 – În trei ani, fața Mihaelei s-a transformat cu ajutorul medicilor esteticieni

Mai pe înțelesul nefizicienilor care ne citesc, dacă Mihaela ar fi fost și ea în balonul respectiv și, după ce Felix a sărit, ar fi strigat în urma lui că și-a uitat parașuta, acesta nu ar fi auzit-o, deoarece avea o viteză mai mare decât înseși țipetele disperate ale iubitei. Nu a fost cazul să-și uite parașuta, din fericire; Felix Baumgartner a picat teafăr pe Pământ, direct în brațele Mihaelei, chiar dacă doar la figurat. Dar ajunge și figuratul. Mihaela l-a cunoscut pe Felix. El însuși urmărit pe Facebook de 1,4 milioane de oameni, sportivul este foarte mândru de relația cu frumoasa româncă și postează parcă mai mult despre Mihaela decât despre el însuși. Recent, s-a lăudat cu faptul că Răduleasca a apărut pe coperta unei reviste de fitness, fotografiile respective înfățișând de altfel (și nu avem motive să credem c-ar fi foarte photoșopate) o Mihaela impecabilă, toată numai mușchi.

Cum de Mihaela Rădulescu e mai tânără
27 Iunie 2017:Mihaela a avut grijă ca fanii de pe Instagram să creadă că își petrece vacanța la piscină

Pe 3 august, de ziua Mihaelei, cei doi au postat o înregistrare în care dansează lasciv lângă piscina din reședința lor de la Monaco, după care se sărută pasional, ca doi tineri îndrăgostiți, deși amândoi împreună sunt aproape de-o vârstă cu Neagu Djuvara. Înainte de austriacul zburător, Mihaela mai avusese relații cu un prezentator TV care se dă cu motocicleta, cu un afacerist cu origini evreiești care i-a dăruit un fiu, cu un cântăreț și cu Dan Chișu și Bogdan Rădulescu, pe care însă nici nu-i mai luăm în considerare, pentru că sunt de pe vremea când Mihaela Rădulescu nici măcar nu era Mihaela Rădulescu. Și, dacă nu sunteți de acord, avem niște poze care să demonstreze că, la un moment dat, la începuturile gloriei ei mediatice, Mihaela Rădulescu a fost răpită de niște extratereștri de pe o planetă unde chirurgia plastică e singura preocupare a locuitorilor și înlocuită cu un superb exemplar, parcă prea bine construit ca să fie pământean.

Citeste si: „Mihaela Radulescu, cu sanii la vedere la mare! ‘Diva de la Monaco’ a purtat un sutien minuscul care a cazut de pe ea”

Publicat: 05 sept. 2017, 23:00 Autor: Echipa Ciao.ro Vedete
Pe aceeași temă