Cum arată Ovidiu Cuncea în prezent. Actorul şi-a schimbat viaţa complet

Publicat: 22 mai 2020, 15:33 Autor: Hermina Hagianu Vedete

Ovidiu Cuncea și-a schimbat viața complet de câțiva ani. Actorul a divorțat de soția sa după 21 de ani de mariaj și a ales calea preoției.

Ovidiu Cuncea are doi copii cu fosta soție care au fost lângă el şi i-au susţinut toate deciziile. Perioada divorțului a fost una grea pe care actorul a depășit-o cu ajutorul credinței în Dumnezeu.

Ovidiu Cuncea, schimbări radicale în viaţa sa

Ovidiu Cuncea s-a retras în februarie la mânăstire pentru a depăși cu bine perioada pandemiei de COVID-19, iar după două luni s-a călugărit, potrivit impact.ro.

Ovidiu Cuncea povestea în trecut că tatăl său își dorea să-l vadă preot și, probabil, de acolo a venit și dorința de a îmbrăca haina preoțească: „Se naște de undeva. Tatăl meu m-a încurajat să dau la Teatru. Își doreau să fiu preot. M-ar fi văzut la o parohie apropiată de ei. Sunt primul actor al teatrelor din România care face și asta. Îi povesteam neliniștile mele lui Mircea Albulescu și îmi spunea că o să fiu unic în felul acesta, mă încuraja.

Înainte de hirotonie am vrut să renunț. Am fost hirotonit în Grecia, acolo mai erau încă trei episcopi. S-a creat o tensiune și am avut un sentiment că dacă deranjez să nu mai fac. Apoi am rămas în rugăciune și s-a limpezit totul”, povestea în urmă cu ceva vreme Ovidiu Cuncea.

Ovidiu Cuncea a divorţat

Ovidiu Cuncea a divorţat la 52 de ani. Potrivit Cancan.ro, cererea a fost depusă la începutul anului 2019, de către soţia lui. Sentinţa a fost pronunţată abia la finalul lunii iunie 2019. Se pare că soţia a intentat divorţ de celebrul actor.

Magistrații de la Judecătoria Sectorului 3 i-au acordat divortul Cristinei Cuncea. Femeia a depus cererea de divort la inceputul anului, mai exact în luna februarie 2019.

Publicat: 22 mai 2020, 15:33 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă