Sunt de 15 ani împreună, se respectă și se iubesc ca în prima zi, chiar și după ce au făcut doi copii. Dar asta nu înseamnă că e totul numai lapte și miere în cuplul lor. Se mai și ceartă! Deea Maxer a povestit pentru Ciao.ro cum este căsnicia ei cu Dinu Maxer, bărbatul pe care îl cunoaște de la 15 ani, alături de care a crescut, s-a maturizat și și-a creat o familie frumoasă!
Deea, cum e viața de mămică, cu job și doi copii? Cum te descurci?
Viața de mămică este ceea ce mi-am dorit. Sunt împlinită pe deplin și ii mulțumesc lui Dumnezeu pentru minunile din viața mea. Încerc să imi îndeplinesc atributiile de mamă, soție si artistă in același timp. Ești dificil însă cred că fac față. Nu cu brio, însă cine e perfect?
Nu aveți bonă pentru copii! Preferi să te ocupi tu de amândoi, de casă și de Dinu! Nu este prea solicitant?
Îmi place cum ai formulat întrebarea Ha-ha-ha. Soțul e întotdeauna al treilea copil. Uneori îmi dă bătăi de cap mai mari decât copiii. Glumesc.
Nu avem bonă pentru cei mici. Încă de când a venit Andreas pe lume am hotărât că nu luăm bonă. În primul rând, programul nostru este întotdeauna altul și nu aș putea să îi fac un orar de lucru angajatei. În al doilea rând, nu agreem în casă o a treia persoană.
Dinu mă ajută foarte mult în creșterea celor mici, iar jobul ne permite să ne dedicăm lor, pentru că evenimentele la care cântăm sau prezentăm nu sunt atât de dese.
Tu și Dinu sunteți de 15 ani împreună! Cum ați reușit să vă mențineți așa frumos căsnicia, într-o lume în care tentațiile sunt din ce în ce mai mari și divorțurile sunt la ordinea zilei?
Nu știu să răspund la această întrebare pentru că nu deținem vreo rețetă secretă. Și noi ne mirăm cum rezistăm, încă, împreună haha.
Ne iubim, ne-am construit împreună o viață frumoasă. Copiii ne amintesc zilnic ce bogați suntem pentru că îi avem și ce tentație mai mare să fie în societate decât ceea ce avem noi acasă nu există altceva mai frumos.
Care este secretul căsniciei voastre? Nu vă certați deloc?
Cred că fidelitatea este „secretul”. Faptul că ne completăm destul de bine. Iar când piesele din puzzle se îmbină perfect, tabloul este de pus in ramă.
Ba ne și certăm. Chiar des. Însă am ajuns la concluzia că certurile noastre sunt constructive. Mereu am tras concluzii care ne-au favorizat relația, mai apoi. Știm când să spunem „iarta-mă” si „te iubesc”.
Cum îți place să definești relația ta cu soțul tău?
De lungă durată
În trei cuvinte: iubire, implinire, toleranță.
Ce ai învățat de la soțul tău? Ce îți place cel mai mult la el, acum, după 15 ani de relație?
Alături de soțul meu m-am maturizat. Îl cunosc de la 15 ani. Tot ce știu legat de muzică și scenă am învățat de la el în ani. Că și parteneri de cuplu ne-am format reciproc după cum ne doream, iar fiecare dintre noi a fost dispus să devină ceea ce își dorea celălalt, într-o oarecare măsură.
Cel mai mult apreciez la el perseverența în carieră, ambiția și dorința de a crea frumos continuu.
Iar legat de familie îi sunt recunoscătoare că îmi este fidel și consider că e tatăl perfect pentru copiii noștri.
Te deranjează dacă mai primește mesaje de la admiratoare? Ești geloasă de obicei?
Primește mesaje de la admiratoare, unele prea directe. Știu de toate, le citesc chiar eu. Unele fete sunt foarte directe, iar la câteva le-am răspuns chiar eu.
Când mai ai timp de tine și cum te întreții?
Eh, încerc să mai fac câteva și pentru mine. În ultimul timp nu mai ajung la salon sau la sală.
Foarte rar merg pentru manichiură sau extensiile de gene, care mă scapă de timpul pierdut cu make-up-ul pentru evenimente.
Nu mai am timp să citesc, să alerg, să ies cu prietenele. Făceam multe alte lucruri pentru mine la care am renunțat însă nu îmi pare rău pentru că ele au fost înlocuite de timpul petrecut cu copiii. Timpul dedicat lor. Iar anii ăștia nu se mai întorc.
Ai făcut o postare pe Facebook în care ai răbufnit și le certai pe cele care te-au făcut „mamă grasă”! Te simți bine în pielea ta? Câte kg ai acum și la ce greutate ți-ai propus să ajungi?
Am făcut acea postare ca răspuns la răutățile primite de la fete care nu sunt mame sau care pur și simplu împart răutate.
Sunt multe mămici în postura mea care au născut de 10 luni, sau de 1 an. Poate au trecut 5 ani de la naștere și au rămas cu kilograme în plus. Când ești mamă fulltime ultimul lucru la care te gândești este nr de kg sau burta ta neestetică. Într-o lume plină de Photoshop s-au găsit perfectele de pe instagram să critice „mamele grase”. Pentru unele dintre noi această expresie e pleonasm. Hai că iar m-am enervat
Multe dintre ele au uitat ce înseamnă normalitatea.
Chiar spuneai că în afară de implant mamar nu există alte „îmbunătățiri” de acest gen. Intenționezi însă să mai schimbi ceva la tine pe viitor, din punct de vedere estetic?
Am implant mamar făcut la un an dupa ce l-am născut pe Andreas. M-am operat atunci pentru că aveam 22 ani si sânii până la buric după folosirea unei pompe de muls, incorect folosită. In ultimele două luni am slăbit 5 kilograme însă nu am făcut mari eforturi pentru asta. Corpul meu își revine lent, după ultima sarcină cu naștere prin cezariană care a întâmpinat complicații. În toamnă mi-am programat o intervenție de ridicare de sâni și poate o liposucție dacă nu reușesc să slăbesc cât doresc.
Dacă ar fi să îi faci o declarație soțului tău, pentru aniversarea căsătoriei care se apropie, cum ar suna?
Îmi doresc ca bătrânețea să ne surprindă tot așa. Împreună, sănătoși cu copiii mari și înconjurați de nepoți. Să plecăm în vacanțe și să vizităm lumea.
Ce îți dorești pentru familia ta?
Multă sănătate. Avem familie mare. Dinu are doi frați cu nepoții de la fiecare. Eu am un frate pe care caut să il însor.
Avem fini cununați, fini botezați, părinți, mătuși, bunici și ador să îi strâng pe toți laolaltă. Abia aștept botezul Maysei, pe care o să-l facem, în sfârșit, pe 13 septembrie.
Ai renunțat la Belly Dance?
Belly Dance-ul este una din pasiunile mele. Cred că cea mai mare, de fapt. Am descoperit că iubesc această artă la vârsta de 16 ani și de atunci am tot studiat și mi-ai cizelat singură acest stil de a dansa. În România dansul oriental este confundat cu dansul pe manele, o dansatoare de oriental este văzută doar ca o „dansatoare de manele”. La noi nu se apreciază performanța în acest domeniu.
Eu am îmbinat muzica orientală cu dansul în show-urile mele. Încă sunt singura cântăreață de muzică orientală autentică din România, româncă, care și dansează belly dance. Sunt mândră să spun publicului că ambasadoarea Libanului în România m-a invitat să dansez belly dance la o petrecere privată din cadrul Ambasadei, petrecere la care au participat mai mulți ambasadori și președinți ai țărilor arabe.
Belly Dance-ul este o artă iar in lume sunt festivaluri naționale si mondiale destinate acestui stil de dans. Există școli internaționale de renume la care înveți să dansezi bellydance. Consider însă că si talentul nativ contează foarte mult, dar el trebuie educat, cizelat.
Nu am renunțat la show-urile mele de muzică orientală, cânt în continuare coveruri în arabă, română și turcă. Belly dance dansez doar la petreceri și evenimente alături de trupa mea de dans (două fete, dansatoare de belly dance cu experiență în domeniu). Am născut acum 10 luni și nu mai promovez la tv acest stil de dans deocamdată. Aștept să slăbesc!
Cum te vezi peste 5 ani?
Nu mi-am făcut niciodată planuri atât de îndepărtate.
Însă când mă gândesc la azi + 5 ani îmi imaginez că Andreas va avea 15 ani și buletinul în mână. Că Maysa va avea 6 ani și va începe clasa 0. Mă sperie acest tablou și mă rog ca timpul să zboare încet să mă bucur de ei, de fiecare clipă și pas făcut.
Mă văd mamă și soție cu 5 ani de experiență în plus.
Sunteți pe litoral, acolo unde cântați de ani buni. Cum e cu noile restricții și cu distanțarea socială?
Am avut mare curaj să venim pe litoral anul acesta cu doi copii, dintre care Maysa la doar câteva luni.
Ne~am adaptat mai bine decât mă așteptam. Suntem aici cu contract de colaborare și prestăm în fiecare seară pe scenă de pe terasa hotelului.
Locuim în hotel, într-o garsonieră și am venit de acasă cu toată bucătăria. Am pentru Maysa aparatul de gătit pe aburi, blenderul, vesela ei, sterilizatorul, biberoanele, jucăriile, patul, căruciorul.
Ne-am cumpărat un șifonier de călătorie suplimentar și cu toate astea mai avem loc liber în camera. Ne-am organizat bine. Eu sunt șefa la organizări în familie, așa spune Andreas.
Ne-am mutat la mare cu duba și mașină personală.
Am fost plăcut surprinsă că hotelul e 80% ocupat cu turiști veniți din toată țara, relaxați și care respectă normele impuse în această perioadă. Se poartă mască în interior, la recepție, la bufetul suedez. Unii poartă chiar și la masă pe terasă, unde nu este obligatoriu.
Se dezinfectează nonstop și se urmează protocoalele însă turiștii sunt relaxați. Nu se vorbește despre asta, nu aud oameni panicați dar nici de cazuri nu am auzit. Nici în zonă și nici de la turiști. Noi am schimbat programul la scenă anul acesta. Nu mai facem concursurile cu copii care implicau interacțiune. Facem doar minidiscoteca, ne jucăm mima. Jocuri care îi țin la distanță. Nu mai facem poze cu fanii și nici nu se mai face karaoke. Normele de igienă le respectăm chiar și pe scenă. Se dansează doar în cuplu sau în hore de maximum 5-6 persoane din aceeași familie.
Să fim sănătoși!