Cum a reușit cântărețul Dan Bălan să scape din mijlocul războiului!

Publicat: 27 apr. 2022, 11:22 Autor: Maria Apostol Vedete

Fostul membru al trupei O-zone a rămas captiv în mijlocul războiului din Ucraina, chiar în momentul în care atacurile au luat amploare. Prima lui tentativă de a fugi a fost sortită eșecului, însă artistul a reușit într-un final să plece de pe acel teritoriu. 

Familia și fanii lui Dan Bălan au fost îngrijorați pentru starea artistului, după ce în urmă cu aproximativ o lună s-a aflat că acesta a rămas blocat în Kiev, în mijlocul războiului. Cu doar câteva zile înainte ca Rusia să atace țara vecină, acesta filma pentru Vocea Ucrainei. Deși a încercat să fugă în România, acesta nu a mai putut, pentru că toate zborurile au fost anulate.

”Numai el știe cum a reușit asta”

În primele două zile de război, l-am contactat pe Dan Bălan prin intermediul impresarului său. L-am găsit la Kiev, unde filma pentru Vocea Ucrainei, emisiune în care este jurat. Dan Bălan a încercat să iasă din ţară, a vrut să ajungă în România. I s-au eliminat toate variantele de zbor. Chiar avea bilete de avion luate pe mai multe curse, însă toate au fost anulate. După două zile de încercări eşuate de a ieşi din ţară, ne-a anunţat cu regret că nu mai poate participa la selecţia finală din România„, a povestit Iuliana Marciuc.

Între timp, cântărețul a reușit să plece din Ucraina, fapt confirmat chiar de mama lui. Care a specificat faptul că Dan Bălan este bine și se concentrează pe diverse proiecte profesionale.

Dan a reușit să iasă din Kiev spre sfârșitul lui februarie.

Numai el știe cum a reușit să facă asta! A preferat să nu facă public însă acest lucru până acum!”, a precizat mama sa, Ludmila Bălan pentru impact.ro.

Ultimul mesaj transmis de Dan Bălan pe Instagram: ”Fiți oameni, că veți avea necazuri”

”După două zile de încercări eşuate de a ieşi din ţară, ne-a anunţat cu regret că nu mai poate participa la selecţia finală din România. Avea şi contractul semnat pentru selecţia Eurovision România.

L-am dorit de la început ca prezentator al selecţiei naţionale Eurovision. De când am pregătit proiectul, din decembrie, în vremuri de pace. Am reuşit să finalizăm semnarea contractului. Cine s-ar fi gândit atunci că o să ajungem să trăim o situaţia atât de dramatică?”, a mai povestit Iuliana Marciuc pentru paginademedia.ro.

Ultima postare a artistului a fost făcută pe Instagram pe 28 februarie.

Va fi o scănteie! Fiţi oameni, că veţi avea necazuri!„, a scris Dan Bălan.

Publicat: 27 apr. 2022, 11:22 Autor: Maria Apostol Vedete
Pe aceeași temă