Marius Lăcătuș, cel mai titrat fotbalist din istoria clubului Steaua, a vorbit recent despre familia lui și despre un aspect mai puțin știut din intimitatea casei sale.
Marius Lăcătuș (59 de ani) și soția lui, Mariana, au decis în anul 2000 să adopte un copil, care avea să fie unicul lor copil. Alexandra Dominique are în prezent vârsta de 28 de ani și este mândria din viața lor.
Fostul fotbalist și soția lui au decis să fie sinceri cu fiica lor și nu i-au ascuns faptul că este adoptată. Imaginile din orfelinatul de unde au luat-o pe Alexandra îi bântuie și acum.
„Dacă intrai acolo la leagănul de copii și îi vedeai, crede-mă că ți se rupea inima. Vezi o dată, de două ori un băiețel, apoi vezi o fetiță o dată, de două ori, trebuie să iei o decizie până la urmă. Ne-a permis să o ducem acasă, să stea o perioadă cu noi, să se acomodeze”, a povestit Marius Lăcătuș în podcastul lui Adrian Enache.
Acomodarea a fost una ușoară pentru Alexandra, în sânul noii sale familii. Iar Marius și Mariana Lăcătuș au fost sinceri cu ea de timpuriu.
Soția lui Marius Lăcătuș a fost și cea care i-a vorbit despre adopția ei.
„Pentru noi Alexandra este copilul nostru și atât. S-a ocupat Mariana să îi spună (n.r.- că e înfiată). Nu i-a spus foarte târziu, când a început școala. Nu a reacționat în niciun fel pentru că noi întotdeauna am fost foarte deschiși cu ea.
Dacă ea dorește vreodată să încercăm să își găsească mama biologică sau familia, am putea încerca, dacă ea își dorește lucrul ăsta. Nimeni nu o oprește. Nu și-a manifestat deocamdată dorința”, a mai spus Marius Lăcătuș.