Cum a reacționat Oana Roman după ce și-a găsit mașina zgâriată în fața casei: „De ce oare să faci aşa ceva? De ce?”

09 07. 2024, 09:30

Oana Roman este revoltată după incidentul neplăcut prin care a trecut recent! Vedeta și-a găsit mașina pe care doar ce o vopsise, zgâriată în fața casei. Iată ce spune aceasta!

Oana Roman le-a împărtășit incidentul neplăcut celor ce o urmăresc pe rețelele de socializare. Vedeta a reacționat și a spus că nu a putut dormi o noapte întreagă după ce și-a găsit mașina zgâriată!

Oana Roman și-a găsit mașina zgâriată

Oana Roman a urmărit întreaga scenă pe camerele de filmat și le-a arătat tuturor ce s-a întâmplat și cum i-a fost avariată mașina. Mai mult de atât, mașina era recent vopsită și scoasă din service, iar acest lucru a înfuriat-o şi mai tare pe vedetă.

„Și uite cum nu dorm eu de supărare că azi cât eram la probele pentru raliu, maşina mea era în fața casei, scoasă azi din service unde am vopsit-o nouă, și am găsit-o zgâriată cu cheia în spate de acest individ. De ce oare să faci aşa ceva? De ce?”, a povestit vedeta pe rețelele de socializare.

A fost o răzbunare?

Oana Roman consideră că acest lucru este o răzbunare din partea conducerii din Tunari, comuna în care locuiește. Vedeta a povestit despre faptul că și-a exprimat părerea legat de administrarea comunei și presupune că acesta ar fi motivul pentru care și-ar fi găsit mașina zgâriată.

„Bună dimineața, după o noapte de insomnie. M-am supărat tare aseară… sper să nu fie cum au spus unii dintre voi, că mi-a zgâriat mașina așa dintr-o răzbunare pentru că mi-am permis eu să am un punct de vedere despre cum este administrată comuna unde locuiesc. Sper totuși să nu aveți dreptate și să nu se fi coborât atât de jos”, a mai spus Oana Roman.

 

Sursă foto: social media, viva