Cum a murit, de fapt, Janis Joplin la 27 de ani. Artista ar fi împlinit 78 de ani

20 01. 2021, 09:44

Janis Joplin ar fi împlinit în data de 19 ianuarie vârsta de 78 de ani. Cunoscuta cântăreață s-a stins din viață la vârsta de 27 de ani.

Janis Joplin a murit la vârsta de 27 de ani în urma unei supradoze de heroină. Cântăreața ar fi împlinit vârsta de 78 de ani pe 19 ianuarie. Ea a devenit celebră în urma unor single-uri precum „Cry Baby” și ”Piece of my heart”. Era considerată ”copilul genial și răsfățat” al erei Hippie, cânta rock, soul și blues. Totuși, chiar dacă ea a luat calea artistică, părinții ei și-au fi dorit ca Janis să devină profesoară. Cinci dintre single-urile ei au ajuns în Billboard Hot 100, scrie alephnews.ro.

Cine a fost Janis Joplin, ”copilul genial” al perioadei Hippie

Cântăreața Janis Joplin se născuse în data de 19 ianuarie 1943 în Port Arthur, Comitatul Jefferson, Texas. Ea s-a stins din viață în data de 4 octombrie 1970, la vârsta de 27 de ani. Ea a fost o cântăreață, compozitoare și textieră americană de muzică rock (blues-rock, hard rock, psihedelic) cu puternice influențe de rhythm and blues și soul. A fost considerat ”copilul genial” al generației ”flower power”, alături de Jimi Hendrix și Jim Morrison.

La data de 4 octombrie 1970, Janis Joplin a fost găsită moartă în camera sa de la Hotelul Landmark Motor. Cauza oficială a decesului a fost consumul excesiv de heroină, combinat cu efectele alcoolului.

Sursă foto: captură video Youtube din ultimul interviu al său